Last Updated on februarie 18, 2026Proiectul de reamenajare a curții Bisericii „Buna Vestire”, de lângă Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov, a primit aviz nefavorabil din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov. Comisia a respins în special ideea amenajării unei parcări la intrarea dinspre strada Furcii, apreciind că terenul nu permite o parcare mai mare de 4 autoturisme, și a cerut refacerea documentației cu un proiect de peisagistică fundamentat și coerent cu zona de protecție istorică în care se află lăcașul.
Cum imobilul este într-o zonă protejată, reprezentanţii lăcaşului de cult i-au consultat pe specialiştii Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) Braşov , de unde s-au întors cu un aviz nefavorabil pentru proiectul propus de ei.
Printre altele, biserica avea în plan să amenajeze o parcare în zona intrării de pe strada Furcii, însă reprezentanţii CZMI au apreciat că „terenul nu întruneşte condiţiile pentru amenajarea unei parcări de mai mult de 4 automobile”, scrie bzb.ro.
Biserica ar putea fi declarată monument istoric
De asemenea, ei au atras atenţia că edificiul de cult poate prezenta valoare de monument istoric, adică este susceptibil de clasare, prin urmare orice intervenţie trebuie gândită ca o intervenţie ca atare.
„Nu sunt permise elemente de signalistică amplasate pe biserică, cum sunt cele vizibile în imaginile Google street view dinspre strada Furcii. Se va reveni cu un proiect de peisagistică fundamentat, coerent cu valorile ansamblului în care se află imobilul”, a mai dispus Comisia Zonală a Monumentelor Istorice.
Construită în perioada interbelică, pictată în anii comunismului
Biserica Buna Vestire a fost edificată între anii 1934 – 1937 şi a fost sfinţită de Mitropolitul dr. Alexandru Niculescu, în anul 1937, conform Brasovmetropolitan.ro.
Lăcaşul de cult are o lungime de 24 metri şi o lăţime de 19 metri. Proiectul bisericii a fost realizat de arhitectul Octavian Smighelschi, iar executarea planului a fost încredinţată inginerului constructor Wildmann din Braşov. Biserica este construită într-un stil bizantin treflat din cărămidă şi piatră de granit şi este acoperită cu tablă. Iconostasul este din lemn sculptat, fiind donat de parohia „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului, cu prilejul reîntregirii religioase.
Pictura a fost realizată în perioada 1971 – 1972 şi a fost restaurată în perioada 2012 – 2014.