Last Updated on ianuarie 28, 2026De ce s-au mărit taxele locale la maxim? Municipiul Brașov are un excedent bugetar de aproximativ 180 de milioane de lei, o sumă care readuce în discuție prioritățile administrației pentru 2026. Excedentul poate însemna spațiu financiar pentru investiții, dar ridică și întrebări despre ritmul proiectelor și modul în care sunt alocate fondurile.
Primăria Braşov a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 180.830.610 de lei, însă mare marte din această sumă provine din banii necheltuiţi în anii anteriori. Mai exact, potrivit calculelor Primăriei Braşov, în anul 2025 a fost înregistrat un excedent de 109.836.284 lei la secţiunea de funcţionare (capitol din care sunt finanţate salarii, prestaţii sociale, reparaţii şi întreţineri, utilităţi), scrie bzb.ro.
În schimb, la secţiunea de dezvoltare (din care sunt finanţate investiţiile) a rezultat un deficit de 170.832.857 lei, cheltuielile fiind mai mari decât veniturile.
Pe de altă parte, excedentul bugetului local al anilor precedenţi (anteriori anului 2025) sunt în sumă de 241.827.183 lei. Astfel, după adăugarea „plusului” de anul trecut de la secţiunea de funcţionare şi scăderea „minusului” de la secţiunea de dezvoltare rezultă un excedent de 180.830.610 de lei.
Potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Local ce urmează a fi supus aprobării în şedinţa de plen de vineri, 30 ianuarie, excedentul înregistrat la finalul anului trecut va fi folosit anul acesta pentru secţiunea de dezvoltare, adică pentru finanţarea investiţiilor.
Protest la Târgu Secuiesc faţă de majorarea impozitelor şi taxelor locale: „Majorările nejustificate reprezintă o povară disproporţionată asupra populaţiei”
Câteva zeci de persoane s-au adunat luni după-amiază în centrul municipiului Târgu Secuiesc pentru a protesta împotriva majorării taxelor şi impozitelor locale, scrie stiripesurse.ro.
Protestul a fost organizat de reprezentanţii Alianţei Maghiare din Transilvania, iar participanţii au solicitat revenirea impozitelor pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport la nivelul minim legal, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, precum şi consultări publice reale înaintea oricăror modificări fiscale viitoare.
Organizatorii mitingului au lansat zilele trecute şi o petiţie online pentru revizuirea taxelor şi impozitelor locale, în care se menţionează, printre altele, că „majorările nejustificate reprezintă o povară asupra populaţiei”.
„Majorările nejustificate reprezintă o povară disproporţionată asupra populaţiei. Clădirile, terenurile şi mijloacele de transport nu sunt bunuri de lux, ci necesităţi de bază pentru viaţa de zi cu zi şi pentru desfăşurarea activităţii profesionale. Solicităm: 1. revenirea impozitelor pe clădiri la nivelul minim legal; 2. revenirea impozitelor pe mijloacele de transport la nivelul minim legal; 3. revenirea impozitelor pe terenuri la nivelul minim legal; 4. consultări publice reale înaintea oricăror modificări fiscale viitoare”, se arată în documentul postat pe site-ul petitieonline.com.
