Last Updated on ianuarie 14, 2026Vești bune pentru schiori: de miercuri, 14 ianuarie 2026, se deschide pârtia Sulinar, iar iubitorii sporturilor de iarnă vor putea utiliza și varianta de legătură 3E dintre Drumul Roșu și stația inferioară a telegondolei. Deschiderea completează opțiunile de coborâre spre Poiană și vine în cadrul „Miercurea brașovenilor”, când brașovenii beneficiază de reduceri la ski-pass.
„Miercurea brașovenilor aduce o nouă veste bună pentru iubitorii sportelor de iarnă. Se deschide și pârtia Sulinar. Astfel, schiorii și practicanții de snowboard pot coborî pe lângă Drumul Roșu până în Poiană pe Sulinar, iar cei cu experiență se pot bucura de Zidul Mare, o pârtie neagră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, citat de Radio Romania Brasov.
Se schiază în continuare în zona superioară pe pârtiile Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel și Doamnei, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia și pe Drumul Roșu, integral, cu variantele 3D – Drumul Albastru sau ieșire pe pârtia Subteleferic.
Facilități în sezonul de schi 2025 – 2026
Vă reamintim că toți cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.
Cartelele achiziționate în sezonul 2024 – 2025 și rămase neconsumate la finalul acestuia, atât cele cu puncte, cât și cele cu ore sau zile, vor putea fi utilizate și în acest sezon.
Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet
Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.
Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.
Semnal de alarmă din Poiana Brașov: Tot mai mulți turiști și schiori rămân blocați în Masivul Postăvarul după închiderea instalațiilor
Salvamontiștii din Poiana Brașov avertizează asupra creșterii alarmante a numărului de intervenții pentru persoane rămase în zona superioară a Masivului Postăvarul după oprirea instalațiilor de transport pe cablu, conform mytex.ro.
Deși aceste situații nu sunt, în majoritate, urgențe medicale, ele pot deveni rapid periculoase din cauza frigului, oboselii și a lăsării întunericului.
Cele mai multe cazuri apar în două situații principale:
🔹 Schiori și snowboarderi începători care ajung pe pârtii ce le depășesc nivelul de pregătire și nu mai reușesc să coboare. Salvamont atrage atenția că pârtiile „ușoare” nu sunt destinate începătorilor, acestea fiind lungi și având porțiuni dificile. Pentru cei aflați la început de drum sunt recomandate exclusiv pârtiile Bradu și Stadion, de preferat cu sprijinul unui instructor autorizat.
🔹 Turiști care urcă cu telecabina sau gondola și pleacă spre puncte de belvedere, cabane sau vârfuri montane, pierzând ora ultimei coborâri. La întoarcere, aceștia descoperă că instalațiile sunt deja oprite și rămân blocați pe munte.
