Brașov. Flavia Boghiu a fost achitată de Tribunal. „Sunt nevinovată, după 2 ani de calvar și oprobiu public”

Last Updated on ianuarie 8, 2026Flavia Boghiu (USR), fost viceprimar al municipiului Brașov, a fost achitată de Tribunalul Brașov în dosarul în care fusese trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, potrivit informațiilor publicate joi. Hotărârea instanței nu este definitivă.

Brașov. Flavia Boghiu a fost achitată de Tribunal. „Sunt nevinovată, după 2 ani de calvar și oprobiu public” 1

După 2 ani de calvar și oprobiu public, astăzi instanța Tribunalului Brașov a confirmat: sunt nevinovată în dosarul Catacombelor din Brașov.

Vă reamintesc: în urma plângerii penale depuse de fostul viceprimar PNL și de un mafiot imobiliar din Brașov, a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu. Aceste dosar a fost clasat și ulterior redeschis în pragul campaniei electorale, fiind trimisă în judecată cu 2 zile înainte de a-mi depune candidatura. Mă aștept ca DNA să atace sentința, astfel că va mai dura până să avem hotărârea finală.
Sunt nevinovată, iar astăzi vreau să vă mulțumesc celor care ați crezut această afirmație de când am făcut-o prima dată.

Atunci când adversarii politici au folosit acest dosar politic împotriva mea, fiind campanie electorală, au investit sume enorme de bani pentru a împrăștia percepția că sunt vinovată și la fel ca mulți dintre membri lor. Eu nu am banii și resursele lor. Eu vă am doar pe voi să dați informația mai departe!
Vom fi bine!”, a afirmat Flavia Boghiu într-o postare pe Facebook.

Instanța a decis și ridicarea sechestrului asiguratoriu. DNA are termen pentru recurs de 10 zile.

Allen Coliban: „Flavia a fost achitată de Tribunalul Brașov. Era singura decizie logică în această speță, în care:
– “fapta penală” care i se punea în cârcă era presupusa favorizare a organizării unei expoziții temporare în catacombele neutilizate nici în prezent, nici timp de zeci de ani

– Flavia nu a semnat niciun document care să ceară încălcarea legii, dimpotrivă
– prejudiciul inventat de procuror pentru o lună în care ar fi trebuit ca organizatorii să plătească o chirie Municipiului era egal cu întreaga valoare de inventar a imobilului
Decizia achitării face dreptate în acest caz. Cei doi ani de calvar însă nu îi va putea da nimeni înapoi Flaviei”

Previous Story

(Foto) Semnal de alarmă lângă Brașov: Rucsac cu haine găsit în masivul Piatra Mare, unde s-a semnalat prezența unui urs. Proprietarul, de negăsit

Next Story

(Video) Probleme cu zăpada în Brașov și în județ. Mesajul primarului Scripcaru