Brașov. Codin Maticiuc, apel public pentru renovarea Secției de Oncologie de la Spitalul Județean: „Dragi brașoveni, în momentul ăsta NU avem bani suficienți ca să renovăm toată secția”

Last Updated on ianuarie 23, 2026Un proiect care a adunat speranță, donații și implicare publică în toată țara ajunge într-un punct critic: mai este nevoie de bani pentru ca lucrările să fie duse până la capăt. Codin Maticiuc anunță că renovarea completă a Secției de Oncologie din Brașov nu este încă închisă financiar, iar următoarea etapă depinde de mobilizarea din perioada imediat următoare.

Brașov. Codin Maticiuc, apel public pentru renovarea Secției de Oncologie de la Spitalul Județean: „Dragi brașoveni, în momentul ăsta NU avem bani suficienți ca să renovăm toată secția” 1

„În momentul ăsta NU avem bani suficienți ca să renovăm toată secția. Avem doar jumătate din suma necesară”, a transmis Maticiuc, amintind că proiectul a fost prezentat public încă din martie anul trecut și că mulți oameni s-au mobilizat deja pentru a sprijini inițiativa.

Între timp, echipa sa a avut întâlniri cu Consiliul de Administrație și managementul spitalului, fiind stabiliți pașii următori. Documentația este în lucru, proiectul este gândit etapizat, iar lucrările pot începe. Cu fondurile existente, poate fi renovată doar jumătate din secție.

„Dacă reușim să strângem diferența, mergem mai departe și renovăm toată secția. Dacă nu, din respect pentru toți cei care au donat, facem exact cât ne permit banii și ne oprim acolo”, a precizat Codin Maticiuc, subliniind că preferă să spună lucrurile așa cum sunt, fără promisiuni care nu pot fi duse până la capăt, scrie mytex.ro.

Pentru continuarea proiectului, acesta face apel la mobilizarea comunității și a prezentat mai multe modalități de donație: trimiterea unui SMS cu textul „FACEM” la 8864 pentru a dona 4 euro pe lună, redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit sau, în cazul companiilor, redirecționarea a 20% din impozitul pe profit.

Previous Story

(Video) Criminalul de 13 ani e liber şi s-a întors la şcoală. Părinte: „Mi-e frică, tremur, cum e liber, la ce ne putem aștepta?”

Next Story

O mamă de 26 de ani și fetița ei de 5 ani au murit, după ce s-au lovit de TIR, iar povestea lor cutremură și mai tare