Doliu în două lumi din Brașov: un medic și o profesoară au murit. „Un om care și-a dăruit viața salvând viețile altora.”

Last Updated on decembrie 13, 2025Brașovul primește în aceste zile două vești grele, care au stârnit reacții puternice în comunitate: decesul dr. Marius Tecău, medic anestezist asociat de colegi cu ani de muncă în Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență, și dispariția unei cunoscute cadre didactice din învățământul preșcolar. Mesajele publice vorbesc despre profesionalism, dedicare și impactul lăsat asupra colegilor, pacienților și familiilor din oraș.

Doliu în două lumi din Brașov: un medic și o profesoară au murit. „Un om care și-a dăruit viața salvând viețile altora.” 1

În aceste clipe copleșite de tăcere și durere, Brașovul medical își pierde una dintre vocile cele mai luminoase, iar noi toți pierdem un om de o rară finețe sufletească-domnul doctor Marius Tecău, medic anestezist și vreme îndelungată șef al Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov — un om care și-a dăruit viața salvând viețile altora.

Pentru cei care au avut privilegiul de a-l cunoaște, dr. Tecău a întruchipat liniștea aceea care vindecă, bunătatea aceea care nu se arată prin vorbe, ci prin gesturi, și profesionalismul acela rar, care inspiră și modelează generații întregi. A fost un coleg exemplar, un sprijin tăcut, un om impecabil, civilizat, mereu prezent acolo unde datoria și sufletul îi cereau să fie.

Plecarea sa lasă în urmă un gol greu de cuprins în cuvinte. Se stinge nu doar un medic de excepție, ci o prezență caldă, un reper moral, un om care a știut să aducă echilibru în mijlocul celor mai grele momente.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov își pleacă fruntea în semn de respect și recunoștință pentru întregul drum pe care dr. Marius Tecău l-a parcurs cu demnitate, dedicare și mare suflet. Transmitem familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au iubit cele mai sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, conform mytex.ro.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov:𝐶𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖-𝑎𝑢 𝑑𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑎𝑙𝑖𝑛𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑙𝑎𝑠𝑎̆ 𝑢𝑟𝑚𝑒 𝑎𝑑𝑎̂𝑛𝑐𝑖 𝑖̂𝑛 𝑙𝑢𝑚𝑒 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆. 🤍
Cu profundă tristețe ne despărțim de domnul doctor Marius Tecău, medic anestezist și un om care, vreme îndelungată, a făcut parte din identitatea Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
Domnul Dr. Tecău a fost unul dintre acei oameni rari în a căror tăcere găseai înțelepciune, iar în ale căror gesturi simple descopereai o lume întreagă de bunătate.

A știut să vorbească mai mult prin fapte decât prin cuvinte: prin felul în care își privea colegii, prin calmul pe care îl așternea într-o sală tensionată, prin respectul neclintit față de fiecare om aflat în suferință.
Pentru noi, nu a fost doar un medic excepțional, ci un om frumos, cu o delicatețe sufletească rară și un spirit senin, un reper tăcut al echilibrului și bunătății. A format oameni, a modelat caractere și a dăruit, în fiecare zi, o parte din sine celor din jur.

Colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov își pleacă fruntea cu respect și recunoștință în fața unui destin trăit cu demnitate, modestie și devotament.
Transmitem familiei îndurerate și tuturor celor apropiați sincere condoleanțe.
Dumnezeu să îl odihnească în pace

Doliu în învățământul preșcolar brașovean. O cunoscută profesoară s-a stins din viață
Colectivul Grădiniței nr. 22 Micul Prinț din Braşov a anunțat „plecarea dintre noi a unui om deosebit, dedicat și o prezenţă caldă, care a lăsat în urma sa nu doar realizări, ci şi amintiri frumoase în sufletele celor care l-au cunoscut. A fost un dascăl de excepţie care a cizelat caractere, a influenţat destine şi a dăruit bucurie, scrie mytex.ro.

Pentru multe dintre noi a fost mai mult decât un profesor – a fost un model şi un sprijiin. Ne va lipsi zâmbetul ei, bunătatea, felul în care ştia să aducă frumuseţe şi înţelegere în jur. Drum lin, draga noastră Florenţa. Nu te vom uita”.

Dumnezeu să o aibă în pază! Prof. Florenţa Sminchişe avea doar 47 de ani…

Previous Story

(Video) Podeaua unui apartament s-a surpat brusc. „Cât e de mare gaura!”. Ce au descoperit autoritățile

Next Story

(Video) Brașovul a ieșit în stradă pentru o Justiție independentă: „Lia-pușcăria!”„M-a sunat Lia. Mă duc să vorbesc!”