Last Updated on decembrie 8, 2025Trei dintre liniile modernizate din Gara Brașov sunt, în sfârșit, funcționale, după ce, timp de aproape două săptămâni, stația arăta „reparată, dar nefolosită”. Liniile 1–3, a căror reabilitare a început în vara anului trecut, au fost anunțate oficial ca redeschise încă din 27 noiembrie de către CFR SA, însă, în realitate, alimentarea lor nu era pornită, iar trenurile continuau să fie dirijate spre peroanele mai îndepărtate, inclusiv spre peronul 9, greu accesibil și sub cota necesară pentru urcarea facilă în vagoane, scrie clubferoviar.ro.
„Astăzi, joi, ora 13.00 se redeschid circulației trei dintre liniile de cale ferată reabilitate din Stația CF Brașov (…) Acestă etapă reprezintă un beneficiu direct în managementul traficului feroviar, prin creșterea capacității și a flexibilității de operare în una dintre cele mai importante stații din rețeaua națională, ceea ce permite fluidizarea traficului feroviar și îmbunătățirea serviciilor oferite călătorilor și operatorilor de transport”, afirmau, în 27 noiembrie, reprezentanții CFR SA, conform Biz Brașov.
Potrivit unor oficiali CFR SA consultați de Club Feroviar alimentarea liniilor nu fusese pornită nefiind definitivate lucrările.
Reprezentanți ai asociației constructoare afirmă însă că întârzierea a fost cauzată de o dorință a CFR SA de a face propriile sale verificări cu drezina. În prezent, liniile sunt funcționale, alimentate și circulația poate fi reluată pe acestea, spune reprezentanții menționați. Aceștia adaugă că se lucrează la liniile 4,5 și 6, în timp ce 7 și 8 au fost recepționate.
În cadrul Stației CF Brașov, au fost finalizate lucrările de reabilitare pentru trei linii esențiale:
Linia 1: lungime de 541 m;
Linia 2: lungime de 593 m;
Linia 3: lungime de 828 m.
