Last Updated on decembrie 3, 2025Mai multe autovehicule au fost avariate miercuri dimineață pe Centura Brașovului, în zona Autoliv și în apropiere de cartierul Noua, în urma unor tamponări succesive pe un carosabil pe care șoferii îl descriu ca fiind acoperit cu polei. Traficul s-a desfășurat cu mare dificultate, cu benzi blocate temporar și coloane de mașini, iar participanții la trafic au semnalat în grupurile de info trafic că se „alunecă pe jos” și că lipsesc intervențiile rapide pentru combaterea gheții, în condițiile în care temperaturile au coborât sub zero grade pe timpul nopții.
Un accident în lanț a avut loc în jurul orei 8.30 pe centura ocolitoare a Brașovului, în zona Autoliv. Șoferii spun că drumul este acoperit cu polei, iar mașinile implicate în tamponarea în lanț probabil că nu au păstrat distanța între autovehicule.
În jurul orei 8.15, un alt accident a avut loc, tot pe centura Brașovului, în zona Noua. Din cauza drumului alunecod, un autoturism s-a pus de-a curmezișul pe șosea, fiind lovit în plin de o altă mașină, anunță Biz Brașov.
„Accident pe pod Ocolitoare la Losan, sens spre București. 3 mașini implicate și un tir. Prima bandă blocată”, „+ încă 2 mașini implicate”, „2 tamponări pe centură, după Autoliv, sens spre București. Păreau destul de avariate mașinile. Destul de aglomerat. 7.55”, „Sunt 2 accidente pe pod acolo”,
„Atentie la drum! Acum 10 min cand am trecut pe sub pod inca erau mașinile si tirul acolo. Am mers pe centura pana la iesirea de la podul din Sânpetru si nu as putea zice ca aluneca (tracțiune spate), dar totuși acordați atenție la manevrele bruște si mai ales sa va asigurați ca aveti anvelope potrivite. Drum bun tuturor!”, „09:10 Banda din dreapta inca blocata, se ridica masiniile de pe banda 2!”, „Confirm,09:15 este aglomerat”, au scris membri ai grupului INFO TRAFIC jud. BRASOV, conform mytex.ro.
„Accident centura dupa giratoriu cu noua, in curba pe pod. Aluneca pe jos. Se merge putin mai greu”, informează o persoană pe un alt grup de trafic. „Camioane oprite pe centura pe pod in curba intre giratoriul Noua si Tarlungeni sens spre Sibiu”, „Accident pe banda 2,între 3 autoturisme. Se circulă pe prima banda”, „Se circulă greu pe centură, înainte de giratoriul cu Tărlungeni. 8.00”, au mai informat participanții la trafic.
