La 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Brașovul rămâne unul dintre orașele care au plătit scump haosul acelor zile: aici s-a înregistrat cel mai mare consum de muniție după București, iar numai în noaptea de 22 spre 23 decembrie s-ar fi tras aproape 300.000 de cartușe, potrivit Raportului Comisiei Senatoriale. Cu 76 de morți, Brașovul ocupă locul 4 în clasamentul tragic al eroilor-martiri, iar mărturiile celor care au trăit atunci în centrul orașului descriu o noapte de groază în care se trăgea din mai multe puncte, oamenii cădeau pe străzi, iar ambulanțele erau ajutate de civili să ducă răniții și morții, sub gloanțe, într-o confuzie totală care a rămas, pentru mulți, cea mai vie amintire a vieții lor.
(foto Europa FM)
La Braşov, în timpul Revoluţiei, s-a înregistrat cel mai mare consum de muniţie după Bucureşti. Numai în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 s-au tras aproape 300.000 de cartuşe. Cu 76 de morţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989, Braşovul ocupă locul 4 în clasamentul funest al numărului de eroi-martiri.
În Raportul Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, „în noaptea de 22 spre 23 decembrie, în zona centrală a Braşovului se aflau peste 2.000 de persoane înarmate, din care aproximativ 1.000 erau civili”, scrie Adevarul.
În acea noapte, în jurul orei 2.00, generalul Ion Florea a făcut următorul anunţ: „În barul hotelului Aro se pregăteşte o formaţiune de terorişti să atace Comitetul Judeţean. Veniţi să ne apăraţi!”. Generalul Florea declara în 2007: „De la Bucureşti eram informat că Braşovul va fi atacat de la Bucureşti cu tancuri şi elicoptere”.
Adi Taus: „36 de ani și ca și astăzi îmi amintesc acele zile și mi le voi aminti toată viața.
Aveam 10 ani și rămăsesem la bunici după ceva serbare cu colegii de la școala 5 in parcul central. Locuiam fix unde e Ando’s acum, acolo era casa noastră, peste drum de teatru. Pe 21 seara a început să se tragă în Brașov (unii zic 22 însă eu așa îmi amintesc), noaptea de 21-22 a fost groaznică pentru adulți mie însă mi se părea fascinant că trăim asta.
Nici nu mai nu știu cum a ajuns taică-meu la noi (noi locuiam pe Hărmanului), apoi am aflat că ieșise în stradă cu Diana, vară-mea. Când a început să se tragă în jos dinspre Modarom a sărit sa se adaposteasca după scările de la Cina, a sărit peste un prăpădit de la gărzile patriotice, i-a cerut ăluia arma însă ăia nu erau înarmați.
Bunicu-meu mă lua cu el in camera din față, de la stradă, să ne uităm pe fereastră, eram la fel de curioși amândoi. Cădeau oameni, alergau in jos pe stradă și cădeau împușcați, se trăgea din toate părțile (din spate, de pe deal și din spitalul militar, de pe Modarom, din corpul T, din parcarea Star, din pod de la Politehnica, din și spre Capitol, era o nebunie, prin curtea noastră zburau trasoare fiindcă era singura clădire cu un singur nivel în zonă și era ca un fel de culoar pe unde se vedea teatrul dinspre deal.
Cei de la salvare erau ajutați de oameni să care morți și răniți, nu mai făceau față, îmi amintesc că Adi (prietenul lui vară-mea) care lucra la salvare a intrat în casă și a cerut haine închise la culoare pentru el și colegii lui ca să fie mai puțin vizibili in întuneric, deși erau cu salvarea niște descreierati trăgeau si in ei.
Și nici nu mă interesează că unii și alții au acaparat apoi toată revoluția și și-au transformat-o in culcuș plăcut pentru viitor, fie ca revoluționari, fie ca oameni de afaceri care au „colectat” tot ce le-a fost la îndemână, oamenii din stradă din acele zile au avut un curaj incredibil și sunt eroi din ăia autentici, fără certificate si fără să fi făcut asta ca le ceva senzațional ci fiindcă așa simțeau că este firesc.
Iar eroii nu mor niciodată ✌️”
