Last Updated on noiembrie 12, 2025 Trei eleve au fost transportate de urgență la spital după ce au inhalat vapori toxici proveniți de la o țigară electronică. Totul s-a întâmplat după imediat după terminarea pauzei chiar în sala de clasă. Dispozitvul electronic ar fi aparţinut unui elev şi ar fi degajat brusc un miros puternic şi iritant, spun reprezentanţii liceului.
Incidentul s-a petrecut acum două zile, când elevii liceului erau în pauză. Potrivit conducerii școlii, un băiat din clasa a zecea a venit la școală cu o țigară electronică și a folosit-o în sala de clasă în care erau și alți colegi.
Dorina Ilie, directoarea Liceului Tehnologic „Carol I”, Iași, conform Stirile Pro TV: „A împrumutat de la un elev un încărcător extern. În momentul în care a cuplat țigara electronică la acea baterie, am înțeles că s-a degajat un miros înțepător, urât.”
Trei eleve, care se aflau în apropiere, au inhalat substanța toxică emanată în aer și au început să se simtă rău. O profesoară a sunat la 112, iar adolescentele au fost transportate cu ambulanțele la spital.
Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD Iași: „Au declarat arsuri oculare, arsură la nivelul feței, de fapt o iritație și o iritație produsă prin inhalarea unei substanțe dintr-o țigară electronică.”
Fetele au rămas internate la Spitalul de Copii din Iași pentru supraveghere și sunt în afara oricărui pericol, spun medicii.
Între timp, conducerea școlii a pornit o anchetă internă și a anunțat și poliția, care a ridicat țigara electronică pentru analize și cercetează cazul.
Conform celor care vând acest fel de dispozitive, accidentul ar fi putut fi posibil în cazul în care țigara electronică ar fi fost folosită în timp ce se încărca, ceea ce ar fi dus la supraîncălzire.
„Este vorba despre o emisie a gazului dintr-o țigară electronică, la sfârșitul pauzei. Țigara electronică era a unui băiat. S-a întâmplat în sala de clasă, fiindcă se sunase de intrarea la oră. Elevii au anunțat imediat profesorul. Am venit de urgență, geamurile erau deja deschise de către ceilalți colegi. Trei eleve au fost sensibile la gazul emanat. A fost un miros deranjant pentru căile respiratorii”, a declarat Dorina Ilie, directoarea Liceul Tehnologic „Carol I”, pentru „Ziarul de Iași”.
