(Video) Tragedie în Brașov. Un tânăr de 23 de ani s-a prăbușit de pe un bloc

Last Updated on noiembrie 18, 2025 Un incident grav a avut loc în această dimineață în Centrul Civic din Brașov, unde un bărbat a căzut în gol de pe un bloc. Martorii au alertat imediat autoritățile, iar la fața locului au intervenit echipaje medicale și poliția, zona fiind rapid izolată. Circumstanțele în care s-a produs căderea nu sunt deocamdată clare, iar ancheta poliției urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident.

(Video) Tragedie în Brașov. Un tânăr de 23 de ani s-a prăbușit de pe un bloc 1

Un bărbat a căzut de la etaj dintr-unul dintre blocurile înalte din zonă, unde funcționează și sediile Casei de Asigurări de Sănătate și Direcției de Drumuri Brașov.

Potrivit martorilor, la un moment dat, s-a auzit o bubuitură puternică. Bărbatul a căzut pe terasa mezaninului clădirii Asirom. La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD și o autoscară a pompierilor, însă în ciuda eforturilor, medicii nu l-au mai putut readuce la viață, căzătura fiindu-i fatală, scrie Biz Brașov.

„Un bărbat în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în această dimineață, 18 noiembrie, după ce a căzut de la etajul unui bloc situat pe strada Mihail Kogălniceanu din Brașov. Victimei i-au fost constatate leziuni incompatibile cu viața”, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), scrie transilvania365.ro

Previous Story

(Video) Brașov. Cum se vede coada de 1 km la o shaormerie de la București. Caramitru vs Godină. „Cum să stai – locuitor din oraș civilizat mare – ore în șir la coadă în frig pentru o șaorma pe gratis ? vs „Și eu am fost ca ei. unt doar copii. Au ieșit cu prietenii, au făcut poze, au râs, s-au distrat”

Next Story

(Video) Accident Brașov. Carambol pe strada Toamnei: trei autovehicule implicate