Last Updated on noiembrie 20, 2025 Opera Brașov organizează Gala de Crăciun în trei seri consecutive, ca urmare a interesului ridicat al publicului. Spectacolele includ momente speciale dedicate sărbătorilor și artiști consacrați ai instituției.
În aceeași perioadă, pe scena brașoveană revine și Johann Strauss Ensemble, cu un concert festiv așteptat de iubitorii genului.
Din 20 noiembrie vor fi puse în vânzare spectacolele Operei Braşov pentru luna decembrie. Ca în fiecare an, instituţia va avea o Gală de Crăciun, pe care anul acesta o va prezenta în trei seri diferite, în 19, 20 şi 21 decembrie. Până atunci, însă, luna se deschide cu „Sânge vienez”, operetta de Johann Strauss-fiul, în 6 decembrie, urmând ca în 13 şi 14 decembrie să programeze un alt spectacol din repertoriul îndrăgitului compozitor – Liliacul, scrie bzb.ro.
Pentru aceste spectacole, biletul costă 50 sau 70 de lei, în funcţie de locul din sală. Pentru Gala de Crăciun, intitulată „Iarna spune poveşti”, preţul biletelor este 70 sau 100 de lei, în funcţie de locul din sală.
Programul concertistic al lunii decembrie la Opera Braşov va fi încheiat de Anatoly, cu un spectacol intitulat „Doar acasă-i Crăciun”, luni, 22 decembrie, pentru care biiletele costă 30 sau 50 de lei, în funcţie de locul din sală. Biletele vor fi scoase la vânzare începând cu ora 10.00, online, pe site-ul www.bilet.ro, şi la casierie.
Johann Strauss Ensemble revine la Braşov
Îndrăgita orchestră Johann Strauss Ensemble, condusă de dirijorul Russell McGregor, revine în Braşov pentru un spectacol extraordinar. Concertul „Best of Vienna” va avea loc pe 17 decembrie, ora 19:00, pe scena Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu” din Braşov, iar biletele pot fi achiziţionate atât online, cât şi fizic, de la casa de bilete a Sălii Patria.
Concertul de la Braşov o va avea ca invitat special pe Elisabeth Wimmer (Austria), soprană de renume internaţional, apreciată pentru eleganţa interpretării şi timbrul său rafinat, scrie bzb.ro.
Concertul din Braşov este parte a unui turneu ce va străbate numeroase oraşe din România, într-o atmosferă care aminteşte de celebrul turneu al compozitorului Johann Strauss din iarna anului 1847. Alături de public, orchestra va celebra Strauss 200, marcând 200 de ani de la naşterea marelui compozitor.
