Last Updated on noiembrie 28, 2025Târgul de Crăciun din Brașov se deschide în acest an în forță, cu mai multe zone dedicate și cu accent clar pe producătorii și meșteșugarii locali. Căsuțele din centrul istoric se deschid din 28 noiembrie, iar pe 30 noiembrie, la ora 18.00, se aprinde iluminatul festiv care marchează oficial începutul sărbătorilor de iarnă, într-un oraș în care Piața Sfatului, Piața Sfântul Ioan și zona Rectorat devin, pentru o lună, un mare decor de poveste.
„Târgul se desfășoară în Piața Sfatului, dar comercianții au putut opta și pentru food truck-uri în piața Sf. Ioan sau pentru căsuțele din fața Rectoratului”, a transmis pentru G4Media, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, cu mențiunea că vizitatorii vor găsi deschise căsuțele din seara zilei de 28 noiembrie.
De astăzi orașul se îmbracă în haine de sărbătoare, iar cele trei zone – Piața Sfatului, Piața Sfântul Ioan și Rectorat – devin gazdele celor mai frumoase tradiții de iarnă din Brașov, scrie mytex.ro.
Potrivit celor de la Serviciul Public Administrare Pieţe din cadrul Primăriei Braşov, vă așteaptă o experiență autentică, plină de culoare, adusă de:
– Meșteșugari și artizani din Brașov și din țară, cu decorațiuni, ornamente de sezon, bijuterii, obiecte din lemn, ceramică, textile și cadouri realizate manual
– Producători români, cu preparate tradiționale de sărbători, dulcețuri, siropuri, produse apicole, conserve, brânzeturi, bunătăți artizanale
– Comercianți, cu articole festive, accesorii și produse de sezon.
fost amenajată Zona Food, cu preparate calde, plăcinte, deserturi de sezon. Dar şi Zona Drinks, cu vin fiert aromat, ceaiuri calde, sucuri naturale.
Toți participanții vă așteaptă în căsuțele încărcate de tradiție, creativitate și gusturi bune și sunt pregătiți să vă ofere o experiență de Crăciun autentică.
Târgul se desfășoară în perioada 28 noiembrie 2025 – 11 ianuarie 2026, într-o atmosferă feerică, sub luminițele și decorurile specifice sărbătorilor de iarnă.
Primăria arată că a ținut să-i încurajeze pe producătorii și meșteșugarii locali, motiv pentru care aceștia au primit în cadrul licitației punctaj mai favorabil față de participanții din alte județe.
„Am vrut să ne asigurăm că le oferim brașovenilor și turiștilor cele mai bune experiențe culinare și produse locale de calitate, astfel regulamentul de licitație a inclus o serie de criterii care să încurajeze participarea meșteșugarilor și producătorilor din municipiul și județul Brașov. De exemplu, în cazul producătorilor și meșteșugarilor, peste 70% din numărul total de căsuțe sunt pentru cei din municipiul și județul Brașov. De asemenea, și în cazul comercianților, cei din Brașov și zona metropolitană au primit maxim de puncte, cei din celelalte localități din județ jumătate din puncte, iar cei din afara județului, 0 puncte. De asemenea, au primit punctaj suplimentar meșteșugarii și artizanii a căror produse sunt realizate prin utilizarea tehnicilor manuale”, a transmis Sorin Toarcea, conform G4Media.
Principalele evenimente pregătite în cadrul Târgului de Crăciun de la Brașov, anul acesta:
28 NOIEMBRIE
Muzică ambientală – Magic FM
Căsuțele din Târgul de Crăciun vor fi deschise
30 NOIEMBRIE
11.00 – 17.00 Muzică ambientală – Magic FM
17.00 – Copiii de la Federația Artă, Muzică și Sport
17.30 – Alexia
17.45 – Carla Star
18.00 – Aprinderea Luminilor Crăciunului și deschiderea oficială a Târgului de Crăciun
18.15 – Concert Fly Project, în parteneriat cu Centrul Cultural Apollonia
19.30 – Show de lumini
1 DECEMBRIE
10.00 – Ziua Națională a României sărbătorită de Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, Piața Unirii
12.00 – Ceremonial militar și religios cu ocazia Zilei Naționale a României – B-dul Eroilor
18.00 – Spectacol folcloric de Ziua Națională a României, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților și Centrul Cultural Reduta
19.30 – Show de lumini
Se ştie, spectacolul generat de aprinderea iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă, inclusiv aprinderea luminiţelor din bradul de Crăciun aflat în Piaţa Sfatului va avea loc duminică, 30 noiembrie
