Last Updated on octombrie 2, 2025
Primăria anunță restricții masive pentru organizarea în Brașov a două evenimente importante, în următoarele zile. Autoritățile au anunțat că în perioada vizată șoferii vor trebui să folosească rute alternative, iar transportul public va fi parțial deviat.
În weekend-ul 3-5 octombrie, traficul din Brașov va fi restricționat temporar pe o serie de artere, ca urmare a desfășurării competiției Brașov Running Festival.
Pentru a permite alergătorilor să se bucure de experiența Brașov Running Festival, dar și să înregistreze recorduri personale, europene sau chiar mondiale în condiții de siguranță, organizatorii evenimentului au dispus, în colaborare cu autoritățile, o serie de restricții de circulație, după cum urmează:
Vineri, 3 octombrie, intervalul orar 22:00-24:00 – închiderea parțială a străzii Camil Petrescu. Va fi disponibil un singur sens de mers, de la giratoriul 13 Decembrie către intersecția cu Zaharia Stancu.
Sâmbătă 4 octombrie, intervalul orar 09:30-11:30 – închidere parțială (o bandă auto și o bandă de biciclete) pe Str. Nicolae Bălcescu, de la magazinul Star până la intersecția cu Bulevardul Eroilor; de la intersecția cu Nicolae Bălcescu până la Str. Castanilor, direcția de mers Tractorul/ Pe strada 13 decembrie, direcția Tractorul; de la intersecția cu Str. Castanilor până la intersecția cu Str. Camil Petrescu (cu trecere prin giratoriile Ceasu’ Rău, Onix și Făget).
Sâmbătă, 4 octombrie, intervalele orare 9:30 – 11:30 și 16:00 – 22:00 -închiderea integrală a străzii Camil Petrescu, de la giratoriul 13 Decembrie până la intersecția cu Str. Tudor Arghezi;
Sâmbătă, 4 octombrie, intervalul orar 16:00 – 19:30 – închiderea integrală a străzii Camil Petrescu, de la giratoriul 13 Decembrie până la intersecția cu Zaharia Stancu;
Sâmbătă, 4 octombrie, intervalul orar 16:00 – 19:30 – închiderea integrală a străzii Tudor Arghezi;
Duminică, 5 octombrie, intervalul orar 06:00 – 16:00 – închiderea integrală a străzii Camil Petrescu;
Duminică, 5 octombrie, intervalul orar 08:30 – 12:30 – închiderea integrală a străzii Tudor Arghezi și închiderea parțială a străzii 13 Decembrie (sensul de deplasare spre Sânpetru), de la intersecția cu str. Camil Petrescu până la Zaharia Stancu (sensul dinspre Tudor Arghezi spre 13 Decembrie).
Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv internațional, un sens de mers de pe str. Camil Petrescu (între 13 Decembrie și Tudor Arghezi) va fi blocat în intervalul vineri, 3 octombrie, ora 22:00, până duminică, 5 octombrie, ora 22:00.
De asemenea, organizatorii Brașov Running Festival recomandă locuitorilor din Cartierul Coresi să nu lase autoturisme parcate, în zilele 4-5 octombrie, pe străzile Tudor Arghezi și Camil Petrescu. În situațiile în care vor fi sesizate mașini pe carosabil, acestea vor putea fi ridicate și transportate în parcarea We Play, scrie mytex.ro
Pentru un plus de mobilitate și orientare rapidă, organizatorii le recomandă participanților la competiție, fie în calitate de alergători, fie spectatori, să ajungă din timp și să utilizeze parcarea Coresi Shopping Resort, accesibilă și în timpul competiției. Există locuri de parcare și în zona parcului Tractorul, pe strada Turnului.
Stațiile RATBV de pe traseu nu vor fi funcționale în perioada evenimentului, autobuzele urmând să ruleze pe rute ocolitoare.
Drumul de Poiană, închis două zile
Circulație restricționată pe DN 1E, drumul dintre Brașov și Poiana Brașov, în acest weekend, când va avea loc o etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, scrie mytex.ro.
Trofeul Poiana Brașov a Campionatului Național de Viteză în Coastă vine cu restricții de circulație la finalul acestei săptămâni, pe drumul ce leagă Brașovul de Poiana Brașov, din zona Bibliotecii Județene până la kilometrul 5. Astfel, sâmbătă, 4 octombrie, DN 1E urmează să fie închis începând cu ora 8.30 până la 18.30.
Organizatorii vor mai deschide traseul în intervalul 13.00-14.00, iar riveranii vor putea intra și în intervalele 11.00 -11.20, respectiv 16.00-16.20.
Sâmbătă sunt programate recunoașterile și cele două antrenamente oficiale.
(foto: raliulbrasovului.ro)