Last Updated on octombrie 20, 2025 Proiectul pasajului rutier de la intersecția Tractorul – Dedeman din Brașov a trecut de primul test tehnic, după ce o tentativă anterioară de proiectare nu a fost dusă la bun sfârșit. Autoritățile speră ca noua investiție să rezolve problema traficului aglomerat din zonă.
Primăria Braşov a anunţat că în şedinţa de joi, 16 octombrie, a Comisiei de Circulaţie a fost avizat proiectul pasajului rutier peste calea ferată, care să facă legătura dintre zona nouă a cartierului Tractorul, strada I.C. Brătianu şi Bulevardul Griviţei.
Conform primarului Braşovului, George Scripcaru, elaborarea documentaţiei a fost mult întârziată, din cauza unei firmei de consultanţă care a obţinut iniţial contractul. „Noul proiectant a reuşit să recupereze foarte mult din timpul pierdut de firma care trebuia să realizeze acest studiu iniţial şi care a venit, atunci când am preluat mandatul, cu o soluţie care nu putea fi implementată.
Decât să prelungim la nesfârşit această etapă, mai ales că vorbim de o investiţie în mobilitate care ar rezolva în parte problemele celor din Tractorul, am preferat să ne încheiem socotelile cu fostul proiectant şi să luăm o firmă serioasă, care a reuşit într-o lună şi jumătate să ajungă în faza de a obţine avizul comisiei de circulaţie. Sper să prezentăm cât mai curând Consiliului Local studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici, iar după aceea să putem lansa procedura de achiziţie pentru lucrări”, a declarat primarul municipiului Braşov, George Scripcaru.
Un pasaj cu lăţimea de peste 20 de metri
Conform proiectului legătura dintre cartierul Tractorul, strada I.C Brătianu, şi Bulevardul Griviţei se va face prin realizarea unui drum de legătură în lungime de 855 metri.
Drumul propus intersectează calea ferată, linia CF 300, printr-un pasaj rutier superior, care va trece peste linia dublă de cale ferată. Lăţimea pasajului este de 22,80 m şi include două trotuare x 1,50 m, două piste de biciclete x 1.80 m, carosabil de 14,00 m, cu două benzi pe sens.
Atât pe pasaj, cât şi pe rampe vor fi montate panouri fonoabsorbante ca măsură de protecţie împotriva poluării fonice.
Pe toată lungimea drumului de legătură, inclusiv în zona pasajului şi a sensului giratoriu de la intersecţia cu Bulevardul Griviţei, se va realiza un sistem de iluminat public.
Conform Primăriei Braşov, acest proiect face parte din ,,Planul coordonator de circulaţie zona Tractorul VII, Tractorul VIII, Ocolitoarea Municipiului Braşov VO1K, str. Narciselor, str. 13 Decembrie, intravilan Sânpetru”, aprobat de Consiliul Local, în luna mai 2025, scrie Monitorul Expres.