Brașoveanul Ion Țiriac vrea lideri puternici, ca Viktor Orban: „E păcat de Dumnezeu. Avem un tineret care e bolnav tot”

Last Updated on octombrie 9, 2025 Brașoveanul Ion Țiriac vrea lideri puternici, ca Viktor Orban: „E păcat de Dumnezeu. Avem un tineret care e bolnav tot” 1

Brașoveanul Ion Țiriac a transmis un mesaj puternic la adresa clasei politice, criticând lipsa de responsabilitate și incompetența decidenților.

Miliardarul brașovean a relatat o discuție pe care a avut-o cu fostul președinte Klaus Iohannis, spunând că a fost dezamăgit de o promisiune nerespectată privind dezvoltarea sportului.

Nu regret nimic. Stau în poziția în care stau, mă ocup mai mult de ce pot să fac și eu, să ajut în dreapta, în stânga, cu sportul ăsta. Este impresionant cât de degradant și de complicat e și câtă birocrație există în țară. Am o ușă deschisă oricând la prim-ministru.

Cu fostul președinte, învățătorul, am avut o relație bună. O singură dată am fost cu șapca în mână: „Am venit și eu la dumneavoastră că am o problemă”. (n.r. – imită tonul lent și apăsat al lui Klaus Iohannis) Spune, domnu’ Țiriac!”. I-am zis: „Nu vreți să angajați un om?! Că noi, de dimineață de la șase până seara la șase, ne-am terminat sportul. Nu mai este nimic în țara asta. E păcat de Dumnezeu. Avem un tineret care e bolnav tot. În orice clasă, jumătate e scutită de la mizerabila aia oră de sport care e voluntară!

(n.r. . revine la tonul lui Klaus Iohannis) Domnu’ Țiriac, îți promit că iau doi oameni, nu unul!”. N-a luat”, a declarat Ion Ţiriac, citat de iAMsport.

Ion Ţiriac a continuat criticile, spunând că România are nevoie de lideri care să aibă curajul să se impună în fața Europei, scrie RTV: „Însă faptul că nu există niciun om care să poată să pună piciorul în prag aici… Tare drag mi-ar fi să am un Orban, tare drag să am un Lech Walesa.

Pe cine să ai să stea cu piciorul în prag?! Să stea drept la Bruxelles, acolo, și să spună: „Un moment! Eu sunt granița Europei! M-ați făcut prost, incompetent… aveți dreptate. Dar voi, proștilor și incompetenților, dacă erați mai competenți decât mine, veneați și făceați ceva, dacă tot suntem Uniunea Statelor Europene!”.

Previous Story

Anna Leu la trei luni de la moartea soțului, Mihai Leu: „La Brașov te-am simțit în fiecare clipă. A fost pentru tine, cu dor și cu toată iubirea din lume!”

Next Story

Sanctuar pentru 600 de câini la Brașov: de la adăposturi ca închisori la o casă adevărată