Last Updated on octombrie 26, 2025 Un turist aflat singur în drumeție, în apropierea stațiunii Poiana Brașov, a fost atacat de un urs. Incidentul s-a petrecut în zona Peștera Laptelui, unde bărbatul a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital. Medicii au efectuat o intervenție chirurgicală, iar pacientul se află sub supraveghere.
Bărbatul atacat de un urs este din Canada şi a fost operat în cursul serii de sâmbătă de echipa de gardă din specialitatea chirurgie plastică, după o pregătire preoperatorie riguroasă realizată de colegii din ATI. În paralel, a fost inițiată o complexă terapie antibiotică și antirabică, scrie Antena 3.

„Din nou despre ursi si oameni!
Sîmbătă dimineata un cetatean canadian a fost atacat de urs. In habitatul natural al ursului si cand inca era intuneric. Omul a plecat SINGUR, la ora 5 dimineata, a urcat Tampa si a continuat prin Valea cu apa catre Postavarul.
Intalnirea cu ursul s-a produs undeva in apropiere de Pestera de Lapte. Dupa atacul soldat cu rani grave, mai ales in zona capului, omul a reusit sa ajunga la Izvorul de la Cariera de Piatra unde a fost vazut de cineva care venise sa ia apa si a fost dus de urgenta la Politia Poiana Brasov apoi la Spitalul Judetean”. a informat Dan Ghiță, viceprimar al municipiului Brașov, citat de mytex.ro
Turistul a fost stabilizat, având nevoie de operație.
„Oamenii nu respecta regulile simple iar pe urs nu-l putem educa. Desi am inchis traseul respectiv, vizibil, cu banda galbena de atentionare, oamenilor nu le pasa. Isi vedeau de drum. Unii erau singuri si tot nu le pasa. Se stia de atac dar era cumva o chestiune banala. I-am sfatuit sa schimbe traseul si am primit raspunsuri halucinante. Nu vreau sa le scriu aici, nu merita. Ursul este stapan absolut in habitatul lui. Regulile de convietuire trebuie respectate. Altfel o sa mai avem incidente”, a adăugat sursa citată.