Last Updated on septembrie 18, 2025
Un apartament a luat foc de două ori în aceeași noapte, la interval de câteva ore. Prima dată, incendiul a fost stins de pompieri, dar după ce angajații companiei de electricitate au repornit curentul, focul a izbucnit din nou. Proprietara a suferit un atac de panică și a ajuns la spital.
Zeci de locatari au fost evacuați de pompieri, după ce un apartament de la etajul 4 a luat foc. Pompierii au stins flăcările, însă au fost chemați din nou după câteva ore, pentru că incendiul a reizbucnit, așa că oamenii s-au văzut nevoiți să iasă din nou în stradă, scrie Știrile Pro TV.
Locuitorii unui bloc din Piața Unirii, București, au sunat la 112 în jurul orei 23:00, după ce au simțit miros de fum.
Tânăr: „Toată scara era plină de fum. M-am dus panicat, am sunat la 112. M-a lovit în față fumul și căldura.”
Reporter: „De unde a pornit incendiul?”
Tânăr: „De la etajul 4.”
Reporter: „Cine stătea acolo?”
Tânăr: „O doamnă care, din câte am înțeles, adică știu sigur, are plobleme psihice.”
Vecinii spun că proprietara apartamentului de la etajul 4, în care s-a produs incendiul, locuia singură.
Tânăr: „Unul din pompieri spunea că ar fi făcut țuică, dar fiind cu Altzheimer nu poți să bagi mâna în foc pe ce zice ea.”
Pompierii au intervenit și au stins focul. În acest timp, locatarii de la etajele 5 și 6 au fost evacuați. Apartamentul femeii, care a fost transportată la spital, a ars aproape în întregime. Și casa scării a fost afectată. Oamenii s-au putut întoarce în locuințe după două ore.
După aproximativ patru ore, locatarii au avut parte de o nouă surpriză neplăcută. Focul s-a reaprins în același apartament și au fost, din nou, evacuați. Scoși pentru a doua oara în stradă, oamenii au răbufnit, conform b365.ro.
După ce au încheiat a doua intervenție, pompierii urmează să afle cauza incendiului inițial. Dar și de ce a reizbucnit.