Last Updated on septembrie 5, 2025
Brașovul marchează un moment istoric: noile cabine ale Telecabinei Tâmpa au fost instalate, după mai bine de jumătate de secol de la inaugurarea primei linii. Proiectul, realizat în parteneriat cu Garaventa – Doppelmayr, lider mondial în domeniu, presupune o investiție de aproximativ 9 milioane de franci elvețieni și promite să aducă standarde europene de siguranță, confort și accesibilitate. Lucrările de reabilitare a liniei ar fi gata abia la începutul lunii octombrie.
Restaurant Panoramic: „Astăzi descoperim noile telecabine de pe Tâmpa.
Proiectul, realizat împreună cu Garaventa – Doppelmayr, lider mondial în domeniu, presupune o investiție de aproximativ 9 milioane de franci elvețieni și aduce Brașovului standarde europene de siguranță, confort și accesibilitate.
După mai bine de 50 de ani de funcționare, Telecabina Tâmpa își reînnoiește rolul de simbol al orașului, pregătindu-se să facă parte din experiența unică oferită de Restaurantul Panoramic”.
RCTI Company: „Noile cabine ale Telecabinei Tâmpa, realizate și montate de consorțiul austriaco-elvețian Doppelmayr Garaventa, au fost instalate cu succes, marcând un pas esențial spre redeschiderea unuia dintre cele mai iubite simboluri ale Brașovului Restaurant Panoramic Brașov
În calitate de Antreprenor General al proiectului Panoramic, RCTI Company este onorată să contribuie la această etapă importantă, coordonând procesul de modernizare și colaborând cu parteneri de prestigiu pentru a reda strălucirea unui reper istoric și turistic al orașului.
Telecabina Tâmpa rămâne un simbol al Brașovului, iar modernizarea ei îmbină tradiția cu tehnologia prezentului, pentru o experiență mai sigură, mai accesibilă și mai spectaculoasă”