Last Updated on septembrie 1, 2025
Pentru brașoveni, vestea reabilitării gării cu bani de la BERD este una așteptată de ani de zile. Gara, una dintre cele mai tranzitate porți feroviare din România, va fi modernizată pentru a oferi condiții mai bune atât localnicilor, cât și miilor de turiști care ajung zilnic la Brașov.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, s-a întâlnit zilele trecute cu reprezentanţii Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru a găsi împreună soluţii de finanţare pentru proiectele prioritare pentru oraş. Conform edilului, principalele subiecte au vizat refacerea Gării Braşov printr-un parteneriat cu CFR, posibilităţi de finanţare pentru Spitalul Regional şi regenerarea fostelor platforme Rulmentul şi CET Braşov.
„Am avut vizita doamnei Victoria Zinchuk, directorul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru România, împreună cu doamna Venera Vlad, cu care avem o colaborare de mai mult timp. Am discutat despre Gara Braşov, să identificăm o modalitate de a găsi o finanţare pentru modernizare şi să rezolvăm totodată şi din punct de vedere patrimonial şi juridic relaţia cu Compania Naţională de Căi Ferate din cadrul Ministerului Transporturilor.
De asemenea, am reluat discuţia despre Spitalul Regional şi ne-am propus şi aici să identificăm care sunt paşii şi etapele următoare pe care putem să le accesăm. Aici este puţin mai complicat, pentru că sursele de finanţare din partea guvernamentală sau a programelor europene sunt într-o mare problemă astăzi. De asemenea, am abordat o discuţie şi pe proiecte de reconversie urbană în municipiul Braşov, respectiv platforma CET şi platforma Rulmentul”, a declarat George Scripcaru, conform bzb.ro.
La rândul ei, Victoria Zinchuk, directorul pentru România din partea BERD, şi-a arătat disponibilitatea de a identifica cele mai eficiente variante de sprijin financiar pentru realizarea acestor proiecte importante.
Următoarea întâlnire cu factorii decidenți este programată pentru sfârșitul lunii septembrie. La această sesiune vor participa oficiali ai CFR și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, pentru a stabili detalii concrete și a avansa cu pașii necesari pentru implementarea proiectelor, anunță Monitorul Expres.