Bătălia pentru parcare la Brașov: 3.500 de lei pentru un loc în Astra. Viceprimarul Dan Ghiță: „Încercam să-mi imaginez ce fel de persoane ar da banii ăștia/Astăzi, fiind la fața locului, i-am văzut și i-am studiat un pic”

Last Updated on septembrie 3, 2025 Bătălia pentru parcare la Brașov: 3.500 de lei pentru un loc în Astra. Viceprimarul Dan Ghiță: „Încercam să-mi imaginez ce fel de persoane ar da banii ăștia/Astăzi, fiind la fața locului, i-am văzut și i-am studiat un pic” 1

Pentru brașoveni, problema parcărilor rămâne una dintre cele mai tensionate. Prețul pentru un loc de parcare poate ajunge la 3.500 de lei, iar locuitorii acuză „manevre” în alocarea spațiilor. Lipsa locurilor și cererea ridicată complică și mai mult situația din cartierele orașului.

La licitația de ieri, organizată de Primăria Brașov în cartierul Astra II, s-a ajuns la 3.500 lei pentru un loc de parcare, potrivit viceprimarului Dan Ghiță.
Acesta a fost prezent la procedură și astfel a aflat și care sunt „manevrele” pe care le acuză brașovenii și care fac să fie situații în care să se liciteze sume foarte mari pentru un loc de parcare, disproporționat față de valoarea reală.

„Astra II Zona Calea București, Cocorului, Carpaților, Colonia Metrom. Parcări, adică licitații pentru locuri de parcare.
Sume de la 132 lei/an până la 3.500 lei/an. Când auzeam de aceste sume, fără să fiu de față, încercam să-mi imaginez ce fel de persoane ar da banii ăștia, sumele peste 2.000 lei, pentru un loc de parcare. Bogați sau nu, oamenii au licitat.
Astăzi, fiind la fața locului, i-am văzut și i-am studiat un pic.

Tresăriri de orgoliu, necesitate reală, supărare, expresii multiple.
Dar totuși oameni liniștiți sau mai liniștiți decât mă așteptam eu.
M-au întrebat diverse, le-am răspuns cinstit exact ce știu și ce cred despre situația asta dar mai ales i-am făcut să povestească. Și nu au stat pe gânduri.

Mi-au spus despre un șef de asociație «administrează» trei locuri de parcare, nea Vasile a murit și fiica sa a făcut «cadou» locul de parcare unui vecin de palier, unii nu mai stau pe acolo, dar mai fac o «manevră»”, a scris viceprimarul pe Facebook.

Dan Ghiță a făcut și câteva promisiuni în ceea ce privește parcările de reședință și posibile soluții la situațiile reclamate de brașoveni.

„Ceea ce am aflat astăzi vom regla în viitor. 100%. Cei care se «simt» să știe că este doar o chestiune de timp până când facem o nouă licitație pentru locuri de parcare exact acolo unde credeau că ne-au păcălit. Comunitatea veghează.
Vom face și locuri noi de parcare de reședință acolo unde vom putea. Acceptăm propuneri și idei. Le studiem și apoi decidem pentru binele comunității.

Două chestii tari auzite astăzi de la brașoveni:
– românul nu se gândește dacă are loc de parcare, ci dacă să-și ia diesel sau benzină. Electrica nu merge la bloc
– râdem-glumim, mergem la licitații pentru locuri de parcare, dar și până acum tot parcam pe undeva”, a menționat Dan Ghiță, conform mytex.ro.

Marţi, 2 septembrie, de la ora 9.00, a avut loc prima licitaţie pentru parcările de reşedinţe din cartierul ASTRA II din Braşov, care vizează străzile: Poienelor nr. 2, Cocorului, Calea Bucureşti nr. 96-106 (partea pară), Carpaţilor nr. 64 A şi nr. 89, Colonia Metrom, scrie bzb.ro.

Previous Story

Brașov. Adio uzină, bun venit apartamente! 1.800 de locuințe pe platforma Roman SA. Cât a plătit dezvoltatorul pentru 11 hectare la Roman SA și ce planuri are

Next Story

De ce și-a donat Dan Bittman întreaga avere. Cine beneficiază acum de bunurile artistului: „Tot ce am făcut, case, proprietăți, le-am donat”