A fost arestat patronul Fly Lili, companie prezentă și pe Aeroportul Brașov. Povestea prăbușirii Fly Lili. „Aeroportul Brașov ne-a adus aici”

Last Updated on septembrie 16, 2025 A fost arestat patronul Fly Lili, companie prezentă și pe Aeroportul Brașov. Povestea prăbușirii Fly Lili. „Aeroportul Brașov ne-a adus aici” 1

Jurgen Faff, administratorul Fly Lili, companie care prezentă și pe Aeroportul Brașov, a fost reținut într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează prejudicii de ordinul milioanelor de lei.

Administratorul companiei aeriene FLYLILI a fost reţinut, luni seară, după mai multe ore de audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Sectorul 1.
„Cel în cauză a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în faţa magistraţilor cu propunere legală”, a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei.

El este acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul estimat de anchetatori fiind de 12 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024 – prezent, firma ar fi reţinut şi nu ar fi plătit în termenul impus de lege impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.

„De asemenea, din cercetări, s-a mai stabilit că societatea vizată este un operator aerian activ pe piaţa transportului de pasageri, deţinând mai multe aeronave şi având peste 170 de angajati (piloti, însoţitori de bord şi personal tehnic aerian). Prejudiciul stabilit a fost generat prin neplata contribuţiilor sociale şi a impozitelor reţinute de la angajaţi, cuantumul său fiind influenţat, în mod direct, de valoarea ridicată a drepturilor salariale plătite pe acest segment de piaţă”, a mai transmis Poliţia, conform Știrile Pro Tv.

Prejudiciul stabilit ar fi fost generat prin neplata contribuțiilor sociale și a impozitelor reținute de la angajați, cuantumul său fiind influențat, în mod direct, de valoarea ridicată a drepturilor salariale plătite pe acest segment de piață, scrie G4Media.

„Aeroportul Brașov ne-a adus aici”
Compania aeriană Fly Lili, vizată de cercetări într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu estimat la 12 milioane de lei, a anunțat că își asumă plata restanțelor către stat și aplică măsuri pentru redresare.

„Lipsa de clienți din perioada 2023–2024 și pierderile semnificative generate de baza operațională de la Brașov au determinat întârzieri în plata obligațiilor fiscale.

Începând cu anul 2025, compania a inițiat o reorganizare, renunțând la zborurile regulate și concentrându-se pe operarea ACMI și charter, activități care asigură fluxuri de venit mai stabile”, a transmis compania într-un comunicat de presă transmis după perchezițiile din 10 septembrie, conform bzb.ro.

Previous Story

Gara Brașov intră din nou pe masa arhitecților. CFR reia proiectul de modernizare

Next Story

Brașovul, sufocat de mașini: 120.000 de autoturisme, doar 40.000 de locuri de parcare