Last Updated on august 9, 2025
În cartierul Răcădău, un brașovean a plătit o sumă record pentru a obține un loc de parcare la licitația organizată de Primăria Brașov. Prețul ridicat arată cât de mare este competiția pentru locurile de parcare în oraș, mai ales în zonele aglomerate.
Locul cel mai disputat a fost adjudecat, în urma licitației, la valoarea de 3.850 de lei/an, dar au existat și locuri de parcare care au fost atribuite la sume care au depășit cu mult valoarea abonamentului anual, de exemplu: 2.400 de lei/an, 2.100 de lei/an, 2.000 de lei/an, 1.900 de lei/an, 1.700 de lei/an sau 1.510 de lei/an, scrie mytex.ro.
Din cele 315 locuri libere puse la dispoziția locuitorilor din cartier la cele două proceduri, au fost atribuite 262 de locuri, din care 12 pentru persoanele cu dizabilități.
„Săptămâna aceasta am avut două proceduri în acest cartier, iar săptămâna viitoare vom avea alte două, în cadrul cărora locurile libere din acest cartier sunt puse la dispoziția brașovenilor. Deși am avut 315 locuri de parcare libere și nu s-au ocupat toate, unii brașovii au preferat să ofere sume mult mai mari decât suma minimă de închiriere pentru a ocupa un anumit loc de parcare, cât mai aproape de locuință. Astfel, pe lângă această sumă foarte mare, de 3.850 lei, au mai fost atribuite locuri de parcare la 2.400 lei pe an, 2.100 lei, 2.000, 1.900, 1.700 și 1.510 lei pe an”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea, citat de Radio Brașov FM.
Săptămâna viitoare vor avea loc alte două licitații pentru cei care locuiesc în Valea Cetății.
Pe 12 august sunt așteptați cei care doresc un loc de parcare pe următoarele străzi: bd. Muncii nr.7-21 (partea impară), str. Vârful cu Dor nr.5-11 (partea impară), str. Padina, str. Eftimie Murgu, str. Vasile Alecsandri nr. 10 bl. D1 și nr. 35, str. Tâmpei nr. 7-15 (partea impară) și nr. 6-16 (partea pară), str. Arțarului, str. Ghindei, str. Carpenului, str. Măcieșului, bd. Valea Cetății nr.1-13 (partea impară), str. Jepilor nr. 2-14 (partea pară) și nr.5-15 (partea impară), str. Diana.
Pe 14 august va avea loc procedura de atribuire pentru locurile libere de pe străzile: bd. Valea Cetății nr.15-33A (partea impară), str. Zmeurei, str. Jepilor nr.22-50 (partea pară) și nr.17-21 (partea impară), str. Fragilor, str. Aluniș, str. Mestecăniș, str. Molidului nr.37-41 (partea impară), str. Molidului 43 A și Molidului 43 B.
Ambele licitații se desfășoară la Școala Gimnazială nr. 25, Bd. Valea Cetății nr. 24, sala de sport, începând cu ora 9.00.
Următoarele cartiere în care se vor organiza proceduri de reatribuire de locuri de parcare sunt Noua (în 19 și 21 august, la Școala Gimnazială nr. 9 Nicolae Orghidan, Str. Brazilor nr. 18 – sala de sport) și în cartierul Astra 2, unde se vor organiza mai multe sesiuni, în funcție de zone, începând cu sfârșitul acestei luni (datele vor fi anunțate ulterior pe www.brasovcity.ro, secțiunea Servicii Cetățeni, Parcări).