Last Updated on iulie 29, 2025
Uneori nu este deloc uşor să fii poliţist. Un agent care a încercat să-l reţină pe un bărbat care conducea un ATV, deşi era băut, a fost luat prin surprindere de localnicii care au sărit în apărarea şoferului.
În imaginile publicate pe reţelele de socializare se vede cum poliţistul este îmbrâncit şi ameninţat. Ca să se apere agentul a scos chiar şi pistolul din dotare, numai că nu i-a fost de prea mare ajutor. La câteva ore după ce imaginile cu poliţistul agresat au apărut în spaţiul public, colegii agentului s-au mobilizat. Au făcut o demonstraţie de forţă în urma căreia doi suspecţi au fost puşi la pământ de mascaţi şi încătuşaţi, potrivit Observator.
Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de ultraj şi vor ajunge în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Sindicatul Europol a reacţionat dur, marţi, după ce IGPR a trimis Direcţia Control Intern să facă verificări la IPJ Caraş-Severin, în urma ultrajului asupra unui poliţist.
„IGPR s-a trezit să mai «rezolve» un caz în lupta pe care o poartă împotriva fenomenului infracţional. Imediat după viralizarea imaginilor cu ultrajul comis de către persoane cu rude în politica locală împotriva colegilor noştri de la IPJ Caraş-Severin, Direcţia Control Intern a descălecat la sediul inspectoratului pentru a face «verificări» în afara cadrului legal care reglementează procedura cercetării disciplinare. Astfel, minţile luminate din cadrul DCI au solicitat în mod abuziv ca în cursul zilei de mâine, poliţiştii victime ale ultrajului, precum şi alţi colegi ai acestora care au cunostinţă despre eveniment să se prezinte din timpul liber la sediul inspectoratului pentru a fi audiaţi”, precizează Sindicatul Europol, conform Stirile Pro Tv.
Sursa citată menţionează că, pentru „a-şi demonstra încă o dată «profesionalismul», au făcut un adevărat desant” în birourile colegilor de la Serviciul de Comunicaţii şi Informatică, solicitându-le să le pună la dispoziţie „înregistrările stocate de body-cam-uri”, deşi descărcarea acestora poate fi autorizată în astfel de cazuri limitative doar cu acordul structurii centrale din IGPR (DCTI), fiind interzisă o astfel de autorizare pentru cercetarea disciplinară a poliţistilor sau pentru verificările ilegale pe care DCI obişnuieşte să le facă.
„Nu putem înţelege logica acestei ingerinţe în actul de justiţie în contextul în care IPJ Caraş-Severin a făcut deja o solicitare către IGPR pentru a fi autorizată punerea la dispoziţia organelor de urmărire penală a acestor înregistrări care ar trebui să reprezinte exclusiv mijloace de probă în cadrul dosarului penal ce are ca obiect infracţiunea de ultraj comisă împotriva poliţiştilor.
Culmea ironiei este că atunci când am postat o înregistrare audio cu un adj. insp. şef (cms. şef Coman) care îşi ameninţa subalternii că îi „calcă pe cap” dacă mai opresc tiruri cu lemne, Direcţia Control Intern s-a făcut că plouă, nici măcar nu au mimat că fac verificări”, mai afirmă sindicaliştii Europol.