Primarul Brașovului, față în față cu ursul! „M-am întâlnit cu ursul la mine în poartă”

Last Updated on iulie 30, 2025 Primarul Brașovului, față în față cu ursul! „M-am întâlnit cu ursul la mine în poartă” 1

În ședința de astăzi a Consiliului Local a fost abordată și problema urșilor, respectiv a prezenței acestora pe trasele turistice de drumeție din Brașov. Primarul George Scripcaru a subliniat că problema prezenței urșilor este cu atât mai gravă cu cât animalele apar tot mai des în zonele locuite, nu doar în zonele împădurite unde este de fapt casa lor.

De altfel, primarul a mărturisit că, zilele trecute, a dat nas în nas cu ursul în poarta casei sale din Schei și, din nefericire, autoritățile locale nu au mână liberă pentru a gestiona aceste probleme.

M-am întâlnit cu ursul la mine în poartă. Ar fi mult mai eficient să avem alte metode, nu doar gonirea animalului. Proprietarul ursului, ca să spun așa, este Ministerul Mediului, iar noi nu suntem niște victime ale acestor situații și nu putem acționa mai mult decât ne permite legea”, a precizat George Scripcaru, citat de Biz Brasov.

Ursul a făcut prăpăd în Brașov: 10 berbeci spintecați într-o singură noapte, la Berivoi
Zece berbeci dintr-o turmă de 30 au fost găsiți spintecați într-o singură noapte.
Potrivit publicației Făgărașul Tău, incidentul s-a petrecut în gospodăria unui localnic, provocând pagube semnificative.

Proprietarul animalelor a făcut descoperirea macabră în dimineața următoare, când a mers să verifice turma. Acesta a alertat imediat autoritățile.
Pagubele sunt estimate la zeci de mii de lei.

Locuitorii din zonă sunt tot mai îngrijorați de prezența urșilor. Pe rețelele sociale au apărut imagini video cu un urs plimbându-se nestingherit prin satele din apropiere.
Acest lucru a sporit teama oamenilor, care evită să mai iasă pe stradă după lăsarea întunericului.

Previous Story

O femeie a murit pe loc după ce a fost lovită de trenul Brașov – Cluj

Next Story

Brașovenii se ceartă pentru fiecare metru de parcare. Locul tău, mașina altuia. „O să iasă scandal din chestia asta”