Președintele în papuci mov și pijamale. Imaginile cu Nicușor Dan care au împărțit internetul în două tabere

Last Updated on iulie 8, 2025 Președintele în papuci mov și pijamale. Imaginile cu Nicușor Dan care au împărțit internetul în două tabere 1

Președintele în papuci mov și pijamale. Imaginile cu Nicușor Dan care au împărțit internetul în două tabere 2

Două fotografii cu președintele Nicușor Dan, surprins într-o ținută lejeră, în pantaloni de pijama și papuci mov, s-au viralizat pe Facebook și au împărțit utilizatorii rețelei sociale în două tabere.

Imaginile au fost publicate de Știri pe Surse și, deși nu este clară perioada în care au fost surprinse (într-un loc ce pare curtea casei), fotografiile, care au fost distribuite masiv pe Facebook, au stârnit comentarii legate de percepția publică și așteptările pe care românii le au de la cel mai înalt reprezentant al statului, scrie Adevarul.

„Problema e cam așa: dacă văd rușii poza asta cu liderul suprem al forțelor armate, ajung la concluzia că nu merită să atace România, e țară gata distrusă…”, a comentat un utilizator care a distribuit imaginile.

„În orice altă țară, un astfel de gest ar stârni cel puțin o criză de imagine. La noi, e tratat cu indiferență. Dar noi, ca popor, trebuie să ne întrebăm: Așa arată demnitatea națională? Așa se prezintă în fața lumii cel care reprezintă România. În timp ce țara e în colaps, economia se prăbușește, oamenii sunt sufocați de taxe, iar încrederea în instituții e la pământ… președintele iese în papuci, ca într-o pauză de cafea dintr-o vacanță continuă. Am ajuns de râsul lumii. Nu mai există decență, nu mai există respect pentru funcție, pentru oameni, pentru țară.”, a scris, pe aceeași rețea, altcineva.

Radu Buzaianu: „Vai, dar ce încântare s-a stârnit la pozele cu Nicușor Dan în curte in papuci și pijama. Oamenii ăștia ar putea trăi ani continuu învârtindu-se într-un giratoriu, având senzația că merg undeva.

După atâtea alegeri câștigate, după ce au fost făcuți muci de atâtea ori, să nu înțelegi nici acum un mecanism banal, ține de o neputință a minții care uneori îmi dă de bănuit că ăștia ar fi pe mână cu el.
Uneori refuz să cred că cineva poate fi atât de stupid.

Nicușor Dan a câștigat fix pentru că a părut un om simplu, dar foarte smart. Și ca să se evidențieze ca om simplu, avea nevoie de acești idioți utili care să îl prezinte așa.

Să îl urmărească în vacanțe modeste pe care le are. Să îl fotografieze trăind ca un om simplu, umflând un colac pentru copii. Lucruri de astea.

Să ți se pară că îi dai o lovitură prezentandu-l într-o pijama modestă, în curte, plimbându-și copilul cu o bicicletă absolut banală. Și tu să crezi că l-ai făcut praf transmițând: uitați, a ajuns președintele României și asta nu l-a schimbat cu nimic.

Asta reflectă un nivel de inteligență ce explică de ce poți avea succes doar la publicul ce trăiește cu impresia că e tare de tot sà spui „marș”, „mucușor” și chestii la care apelează copii de 8 anișori, ușor stupizi și greu integrabili”

Previous Story

Brașov. Autoritățile taie copacii putreziți de sub Tâmpa abia după ce un tânăr și-a pierdut viața. Ce au mai găsit silvicultorii: arbore de câteva tone „ținut doar în câțiva centimetri”

Next Story

(Video) Transformare spectaculoasă la Gara Brașov! Peroane noi, linii refăcute, se așteaptă trenuri mai rapide. Brașov – Sighișoara doar 45 de minute?