Ce spune Wizz Air despre incidentul în care generatorul motorului aeronavei ar fi cedat, iar pasagerii ar fi primit reduceri la parfumuri

Last Updated on iulie 11, 2025 Ce spune Wizz Air despre incidentul în care generatorul motorului aeronavei ar fi cedat, iar pasagerii ar fi primit reduceri la parfumuri 1

După relatările privind incidentul petrecut pe 9 iulie 2025 pe zborul Wizz Air W4-3331, care urma să decoleze de la Cluj-Napoca spre Beauvais (Franța), compania aeriană a transmis o poziție oficială în care subliniază că siguranța pasagerilor nu a fost pusă în pericol. Compania a reacționat oficial, explicând ce s-a întâmplat și care a fost protocolul urmat.

Potrivit România TV, generatorul principal al motorului stâng al aeronavei ar fi cedat cu puțin timp înainte de decolare, ceea ce ar fi dus la oprirea bruscă a avionului pe pistă. Sursa citată a relatat că pasagerii au fost evacuați de urgență, fără explicații, și au rămas în incertitudine aproape o oră. Mai mult, aceștia ar fi fost ulterior reîmbarcați în aceeași aeronavă, despre care ar fi aflat că funcționează cu generatorul de rezervă.

„Wizz Air poate confirma că zborul W4 3331 de la Cluj-Napoca către Beauvais a întâmpinat o problemă tehnică minoră la scurt timp după ce a părăsit poziția de parcare. Ca măsură de precauție, căpitanul a decis să readucă aeronava la poziția de parcare pentru o verificare tehnică de rutină. Pasagerii au fost debarcați temporar în timp ce procedurile standard au fost urmate.

După ce toate verificările necesare au fost finalizate și aeronava a fost autorizată pentru decolare, pasagerii au fost din nou îmbarcați, iar zborul a continuat în siguranță până la destinație. Siguranța pasagerilor și a echipajului a fost, în permanență, prioritatea noastră principală.

Dorim să clarificăm faptul că nu a fost efectuată nicio evacuare și nici nu a fost necesară. Reducerea de 20% acordată la bord pentru parfumuri face parte dintr-o campanie promoțională aflată în derulare și nu are legătură cu această situație. De asemenea, nu avem cunoștință de nicio comunicare oficială care să îndrume pasagerii către un formular de feedback post-incident.

Zborul a fost operat de un căpitan și un echipaj foarte experimentați și dedicați să asigure o experiență de călătorie sigură și profesionistă. Le mulțumim pasagerilor noștri pentru răbdare și înțelegere.”, au transmis  cei de la Wiiz Air, potrivit stiridecluj.ro.

Wizz Air își extinde operațiunile în România: 15 rute noi din București
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air a anunțat o amplă extindere a operațiunilor sale din România, prin alocarea unei a doua aeronave bazei de la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, începând din luna octombrie 2025, scrie stiridecluj.ro.

Odată cu această decizie, Wizz Air va reloca nouă rute de la Aeroportul Otopeni către Băneasa, cinci dintre acestea urmând să fie operate exclusiv de pe aeroportul secundar al Capitalei. Printre destinațiile operate exclusiv de la Băneasa se numără Basel, Frankfurt, Memmingen, Nisa și Atena. Alte patru rute vor fi operate atât de la Otopeni, cât și de la Băneasa.

Previous Story

Bugetari de lux. Bărbații primesc spor de femeie într-o companie de stat. Ce sumă uriașă primesc lunar

Next Story

Brașov. Imagini emoționante de la Sanctuarul de urși: un ursuleț salvat de pe Transfăgărășan. „Trupul lui mic poartă urmele unei suferințe pe care niciun animal, niciun copil al pădurii, nu ar trebui să o cunoască”