Last Updated on iulie 31, 2025
Primăria Brașov a început să recupereze mai multe locuri de parcare de reședință. Printre nereguli s-au descoperit situații în care persoane fără mașină sau cu domiciliul în alte localități, cum ar fi Tărlungeni, aveau locuri de parcare rezervate în oraș, unele blocate cu dispozitive.
„Am identificat o serie de neconcordanțe în cartierul Bartolomeu, cel care a fost verificat până acum. Avem situații cu persoane care nici măcar nu mai locuiesc în municipiul Brașov, dar și-au păstrat locul de parcare. Chiar avem o situație în care nu doar că nu mai locuiește în municipiul Brasov, dar nici nu mai are vreun autoturism.
La fel, situația cu cetățeni care s-au mutat dintr-un cartier în altul, dar și au păstarat locul ca să-l pună la dispoziția vecinilor. Odată cu aceste verificări, persoanele care sunt în regulă vor avea revalidat locul de parcare.
Cele care nu au toate actele în ordine pot să și le pună în ordine, iar cei care nu respectă prevederile regulamentului privind parcarele rezidențiale vor trebui să renunțe la locul de parcare. Noi îl vom declara liber și îl vom pune într-o nouă procedură de reatribuire”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, citat de radiobrasovfm.ro.
Persoanele care sunt în regulă vor avea revalidat locul de parcare. Persoanele care nu au toate actele în ordine o pot face, astfel încât să fie cu toate în regulă. Cei care nu respectă regulamentul vor trebui să renunțe la locul de parcare. Primăria îl va declara liber și îl va pune într-o nouă procedură de reatribuire.
Actualizarea continuă cu Valea Cetății
Municipalitatea continuă activitatea de actualizare date și confirmare a locurilor de parcare în Valea Cetății, după care, conform programărilor, această activitate se va desfășura și pentru celelalte cartiere, scrie mytex.ro
În acest sens, cei care au domiciliul și mașina înmatriculată la adresa de domiciliu trebuie să trimită următoarele documente:
copie CI/BI din care să reiasă domiciliul la adresa pentru care a fost atribuit locul de parcare;
copie certificat de înmatriculare mașină, la adresa de domiciliu, pe numele persoanei fizice care deține abonamentul de parcare.
Documentele se vor transmite online, pe e-mailul contact@brasovcity.ro, iar în cazul celor care nu au posibilitatea de a depune documentele la Primăria Municipiului Brașov din b-dul Eroilor nr. 8, la C.I.C. (Centrul de Informații pentru Cetățeni – program de lucru cu publicul luni – joi, orele 8.00 – 14.00, vineri, 8.00 – 13.00).