Last Updated on iulie 29, 2025
Noile telecabine de pe Tâmpa sunt pregătite pentru a intra în funcțiune, după ce lucrările au fost finalizate. Recepția este programată pentru această săptămână, urmând ca instalațiile să fie deschise publicului în scurt timp.
Conform unor surse din conducerea Ana Teleferic, noile telecabine produse de consorţiul autriaco-elveţian Doppelmayr Garaventa vor ajunge la Braşov săptâmâna aceasta, dar vor fi deocamdată depozitate, până când staţiile se plecare şi sosire vor fi terminate şi lucrările de cablare vor fi gata.
„Cabina Tâmpa, o parte integrantă a identităţii oraşului Braşov, va reinventa experienţa vizitatorilor printr-un design modern şi tehnologie de ultimă generaţie, garantând un nivel superior de siguranţă şi accesibilitate pentru toate categoriile de persoane. Fiind prima cabină din România, pusă în funcţiune în august 1970, aceasta a marcat începutul dezvoltării infrastructurii de teleferice din România.
Cu un istoric bogat şi o contribuţie semnificativă la imaginea oraşului, noua cabină va păstra aceleaşi valori de tradiţie, însă va aduce îmbunătăţiri majore: va fi prima din România adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilităţi şi va creşte capacitatea de transport actuală cu peste 100 de persoane pe oră apropiindu-ne de o capacitate proiectată de 500 de persoane/oră/sens.
Aşadar, noua telecabină Tâmpa va fi găzduită în aceleaşi clădiri, fără afectarea amplasamentulu, a traseului actual al cabinei şi implicit a mediului înconjurător, mai ales având în vedere conotaţia istorică pe care o are clădirea de la baza telecabinei.
Noua telecabină va fi dotată cu lift exterior pentru persoane cu mobilitate redusă, vârstnici, copii în cărucioare, care va facilita accesul de la nivelul trotuarului şi până la platforma de îmbarcare”, transmiteau reprezentanţii Ana Teleferic la începutul lucrărilor de reabilitare, în aprilie 2024, potrivit Biz Brasov.
Telecabina de pe Tâmpa a fost oprită în octombrie 2024, după 50 de ani de funcționare, urmând a fi înlocuită cu instalații moderne, scrie mytex.ro.