Aeroportul Brașov atinge o bornă istorică, se apropie de jumătate de milion de pasageri

Last Updated on iulie 21, 2025 Aeroportul Brașov atinge o bornă istorică, se apropie de jumătate de milion de pasageri 1

Aeroportul Internațional Brașov este pe cale să atingă cifra de 500.000 de pasageri în mai puțin de un an de la deschidere. Creșterea continuă a traficului aerian și interesul ridicat al companiilor aeriene confirmă potențialul ridicat al infrastructurii aeriene din Brașov.

Todorică Șerban, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, a făcut, pe pagina sa oficială de Facebook, un bilanț al activității Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav, pentru care CJ este autoritatea tutelară.

„Pentru mulți, părea un proiect imposibil. Pentru noi, a fost o misiune.
Astăzi, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav nu mai este doar o promisiune, ci o poartă deschisă spre Europa și lume, o investiție strategică care servește nu doar civilii, ci și partenerii noștri din NATO, aflați în misiune în România”, a scris Todorică Șerban, conform mytex.ro.

Potrivit vicepreședintelui CJ Brașov, peste 453.000 de pasageri au tranzitat Aeroportul Brașov:

79.011 pasageri în 2023 (începând cu 15 iunie)
227.900 pasageri în 2024
128.171 pasageri în primele șase luni ale anului 2025
18.010 pasageri în primele două săptămâni din iulie 2025

Aeroportul Braşov îşi modernizează zona de acces călători: sistem „E – Gate”
Chiar dacă este cel mai nou din România, Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav se modernizează. Astfel, în incinta aeroportului se vor instala porţi electronice automate (R – Gate) pentru controlul accesului pietonal în spaţii cu cerinţe ridicate de securitate, scrie bzb.ro

Aceste sisteme permit trecerea controlată a pasagerilor în baza validării automate a biletelor de îmbarcare, fără intervenţia directă a personalului aeroportului. Poarta electronică va fi amplasată după zona de check-in, iar reprezentanţii aeroportului susţin că prin implementarea acestui sistem va creşte gradul de securitate al obiectivului şi va fi îmbunătăţit fluxul de pasageri.

Sistemul va fi format din două porţi, patru cititoare de acces (integrate în porţi), sistem informatic (servere şi programe) şi alte dotări.

Previous Story

(Video) Tragedie în sala RMN: un bărbat a fost aspirat de aparat și a murit sub ochii soției sale