(Video) O șosea de 6 kilometri care ar putea schimba totul pe DN1 pentru șoferii brașoveni. Cum arată acum șantierul care ar fi trebuit să fie aproape gata

Last Updated on iunie 19, 2025 (Video) O șosea de 6 kilometri care ar putea schimba totul pe DN1 pentru șoferii brașoveni. Cum arată acum șantierul care ar fi trebuit să fie aproape gata 1

O nouă șosea de aproximativ 6 kilometri, cu doar o bandă pe sens, ar urma să le permită șoferilor brașoveni să ocolească mai ușor orașul Comarnic, când se întorc din București, astfel încât să fie eliminat unul din punctele de aglomerație de pe DN1 pe Valea Prahovei.

Lucrările au început acum mai bine de un an și jumătate și ar trebui să fie gata până la sfârșitul acestui an.
Noi imagini realizate din dronă arată avansul lucrărilor, dar și faptul că în unele zone constructorii au lucrat foarte puțin.

Contractul semnat în mai 2023 a primit undă verde pentru proiectare și construcție în toamna acelui an și presupunea un termen de 24 de luni – 3 luni pentru proiectare și 21 de luni pentru execuție. Astfel, sfârșitul anului 2025 reprezintă termenul de finalizare.

Cu toate acestea, surse HotNews din Ministerul Transporturilor recunosc că în prezent șantierul este în urmă și există riscul ca proiectul să nu fie gata la finalul anului.

Centura Comarnic ocolește orașul și DN1 prin partea de vest, va avea o lungime de aproape 6 kilometri și două benzi de circulație – câte una pe sens. La intersecțiile cu DN1 sunt prevăzute două sensuri giratorii de mari dimensiuni.

Proiectul presupune și trei poduri noi, dublarea unui pod existent peste râul Prahova și realizarea unui pasaj prin care centura să supratraverseze râul Prahova și calea ferată Ploiești-Brașov.

Trafic îngreunat pe mai multe drumuri din județul Brașov. Direcția Regională de Drumuri și Poduri reface marcaje și astupă gropi
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov desfășoară și astăzi lucrări de întreținere ale drumurilor din competență, astfel încât pe unele porțiuni traficul este restricționat, scrie Biz Brasov.

➡Pe DN1, la Predeal, se lucrează la pasajul de la ieșirea spre București, traficul fiind închis pe o bandă și este dirijat de piloți pe timpul zilei și de semafoare în timpul nopții. Restricția va dura aproximativ 2 săptămâni;

➡Pe DN1, la Ghimbav, se lucrează la repararea părții carosabile, traficul fiind închis pe o bandă din două;
➡Pe Varianta Brașov se lucrează la repararea părții carosabile, traficul fiind închis pe o bandă din două;
➡Pe DN1, între Predeal și Timișul de Sus, se lucrează la refacerea rigolelor și șanțurilor, traficul fiind închis pe o bandă din două;

➡Pe DN1, între Predeal și Timișul de Sus, se lucrează la refacerea marcajelor rutiere, traficul fiind dirijat de piloți.

Previous Story

(Video) Oprită pe calea ferată. Cum a scăpat de moarte o șoferiță de 19 ani, în ultima clipă

Next Story

Aeroportul Brașov stă pe loc. Cum a convins Aeroportul Suceava compania Wizz Air să lanseze 8 noi rute? Cu prețuri de la 79 de lei?