Last Updated on iunie 16, 2025
Tânăra nu s-ar fi asigurat în timp ce traversa calea ferată din Comănești, astfel că a fost surprinsă de garnitura, care circula pe direcția Miercurea Ciuc – Mărășești.
Din primele informații, tânăra, pe fondul altor preocupări (se pare că ar fi ascultat muzică la căști în momentul în care a traversat calea ferată și nu a auzit semnalele sonore inițiate de mecanicul locomotivei), a fost surprinsă și accidentată mortal de trenul de călători care circula pe direcția Miercurea Ciuc – Mărășești, scrie unupetrotus.ro
ncidentul a avut loc în jurul orei 18:00.
„La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 18.20, o tânără de 17 ani, din Comănești, în timp ce traversa pedestru calea ferată din localitate, ar fi fost surprinsă și accidentată mortal de trenul care circula pe ruta Miercurea-Ciuc-Mărășești. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Bacău.