Last Updated on iunie 10, 2025
Începute pe 28 octombrie 2024, lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Făgăraș-Sibiu continuă în ritm susținut. Legătura dintre Făgăraș și Sibiu ar trebui să fie gata în toamna anului 2027 (36 de luni de la debutul lucrărilor). Antreprenorul turc (Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS) are la dispoziție 6,4 miliarde de lei (fără TVA) pentru construcția întregii secțiuni Sibiu – Făgăraș a A13 (68,04 km):
– Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ 105G) în lungime de 14,25 km, scrie Biz Brasov.
– Tronsonul 2: Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km;
– Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B) în lungime de 17,61 km;
– Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraș (16,26 km) la care se adaugă drumul de legătură cu DN1 (5,6 km).
Se deschide circulația pe încă 14 kilometri ai Autostrăzii Sibiu-Pitești
Autoritățile estimează că până la sfârșitul acestei săptămâni se va circula pe ultimii 14,65 kilometri ai secțiunii Pitești-Curtea de Argeș din cadrul Autostrăzii Sibiu – Pitești, scrie sibiu100.ro.
Deși data exactă a deschiderii circulației nu este încă stabilită, autoritățile estimează că traficul rutier va fi permis până la finalul săptămânii.
Cu această ocazie, șoferii vor putea circula pe autostradă, de la București până la Curtea de Argeș, pe o distanță de aproximativ 140 de kilometri.
Inaugurarea completă a secțiunii 5 a Autostrăzii A1 aduce o legătură rutieră modernă și continuă între sudul și centrul țării, reducând semnificativ timpul de deplasare și descongestionând traficul pe DN7, una dintre cele mai aglomerate artere din România.
Secțiunea 5 a autostrăzii, care măsoară în total 30,35 km, a fost realizată de compania italiană WeBuild.
În 2023, a fost deja deschisă circulația pe prima jumătate a acestui tronson – 15,7 km între Bascov și nodul rutier Băiculești.
Acum, prin finalizarea ultimilor 14,65 km până la Curtea de Argeș, tronsonul este complet funcțional, cu aproape trei luni înainte de termenul contractual, stabilit pentru 31 august 2025.