Un angajat Lidl a murit în Poiana Brașov, la teambuilding. Ce spune compania

Last Updated on iunie 5, 2025 Un angajat Lidl a murit în Poiana Brașov, la teambuilding. Ce spune compania 1

Un angajat al companiei de retail Lidl a murit în condiții suspecte în timp ce se afla într-un teambuilding organizat de companie în Poiana Brașov. Lidl a anunțat că deja colaborează cu autoritățile abilitate.

Ieri, în jurul orei 19.30 am fost anunțați că un bărbat în vârstă de 49 de ani a suferit un stop cardiorespirator, în timp ce se afla pe Vârful Postăvarul.

La fața locului a intervenit de urgență un elicopter SMURD, iar echipajul medical care încadrează elicopterul a inițiat imediat manevrele de resuscitare.

În ciuda eforturilor susținute ale personalului medical, starea victimei nu a mai putut fi stabilizată, fiind declarat decesul acesteia”, a transmis lt.col. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, citat de Biz Brasov.

Lidl: Ne concentrăm pe sprijinirea familiei
La solicitarea „Adevărul”, reprezentanții Lidl au confirmat că este vorba despre unul dintre angejeții companiei.
Echipa noastră traversează un moment greu. Am pierdut un coleg, iar gândurile și acțiunile noastre se îndreaptă în primul rând către familia sa și către toți cei care i-au fost prieteni sau colegi. Durerea unui astfel de moment nu poate fi pusă în cuvinte, iar în aceste clipe dificile ne concentrăm pe sprijinirea familiei sale și a echipei noastre.

Vă rugăm să înțelegeți că, din respect pentru memoria colegului nostru, alegem să nu oferim detalii despre circumstanțele acestui tragic eveniment. Suntem la dispoziția autorităților abilitate cu toate detaliile necesare.

Citim cu profundă mâhnire atât noi, colegii lui, cât și cei apropiați, diversele speculații din Social Media care nu reflectă cele întâmplate. Astfel, vă rugăm să respectăm cu toții nevoia de intimitate a apropiaților colegului nostru în aceste momente și apelăm la responsabilitate în distribuirea informațiilor în contextul în care o parte dintre cele care circulă deja nu sunt adevărate.

Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit și respectat”, a transmis Lidl la solicitarea „Adevărul”.

Previous Story

S-a deschis sezonul la Lacul helioterm Aluniș. Urmează deschiderea la Lacul Ursu, cel mai mare lac helioterm din lume

Next Story

Aeroportul Brașov. Wizz Air anunță o nouă rută spre Germania. Cât costă biletul de avion