Last Updated on iunie 12, 2025
Un avion de linie care se îndrepta către Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul din Ahmedabad, vestul Indiei, la câteva minute după decolare. Este vorba despre un Boeing 787 cu 256 de locuri, iar primele informații vorbesc despre 242 pasageri aflați la bord.
Avionul care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială numită Meghani Nagar, a declarat pentru Associated Press Faiz Ahmed Kidwai, directorul general al Direcției Aviației Civile, potrivit Stirile Pro Tv.
Accidentul a avut loc la cinci minute după decolare, la ora 13:38, ora locală, a spus el.
La bord se aflau 232 de pasageri și 12 membri ai echipajului, a adăugat Kidwai.
Cel puțin 242 de persoane se aflau la bordul avionului Air India care s-a prăbușit în orașul Ahmedabad din India, potrivit poliției citată de The Guardian, scrie G4Media.
Deși nu a fost încă dat un număr oficial al pasagerilor și al echipajului aflați la bordul zborului Air India AI171, agenția de presă indiană Asian News International (ANI) și Reuters au citat o sursă din poliție care a declarat că la bord se află cel puțin 242 de pasageri.
Prima reacție publică a companiei Air India: „Zborul AI171 de pe ruta Ahmedabad – Londra Gatwik a fost implicat într-un incident astăzi, 12 iunie 2025. La acest moment, analizăm detaliile”.
Natarajan Chandrasekaran, președintele Air India, dar și al gigantului indian Tata Group, a confirmat pe X că zborul „a fost implicat astăzi într-un tragic accident”: ”Gândurile noastre și cele mai profunde condoleanțe se îndreaptă către familiile și apropiații tuturor celor afectați de acest eveniment devastator. În acest moment, ne concentrăm în primul rând pe sprijinirea tuturor persoanelor afectate și a familiilor acestora. Facem tot ce ne stă în putință pentru a sprijini echipele de intervenție de urgență de la fața locului și pentru a oferi tot sprijinul și îngrijirea necesare celor afectați.”
LIVE VIDEO
Flight AI171, operating Ahmedabad-London Gatwick, was involved in an incident today#Ahmedabadplanecrash #london #planecrash #Ahmedabad #AirIndia pic.twitter.com/XFKVYVPf5k
— Vijaykumar Desai (@KumarVijayDesai) June 12, 2025