Paul Pintea, senatorul cu 10 clase şi dosar penal, a trecut la PSD: „Suntem un factor de echilibru”

Last Updated on iunie 5, 2025 Paul Pintea, senatorul cu 10 clase şi dosar penal, a trecut la PSD: "Suntem un factor de echilibru" 1

Suveraniștii au mai pierdut un salvator pe care l-au trimis în Parlament să lupte pentru turul 2 înapoi. Nicio problemă, suveraniștii îl vor primi înapoi când AUR va înghiți PSD. Conducerea PSD a decis să renunțe la electoratul pro-european și a început atacul la electoratul suveranist pro-rus. Doar că, cei de la AUR stau foarte bine în sondaje, au aproape 40%, cei de la PSD s-au prăbușit mult sub 20%. Va urma o alianță AUR-PSD apoi înghițirea PSD de către AUR. Astfel, salvatorii-trădători vor reveni în tabăra suveranistă. S-a terminat și mitul cu noul PSD pe care tot îl vânturau unii pesediști tineri în campania electorală.

Paul Ciprian Pintea, ales în Parlamentul României de pe listele POT, s-a alăturat PSD-ului. El se numără printre cei 10 parlamentari care au trecut miercuri, 4 iunie, de la SOS şi POT în barca social-democrată.

Paul Pintea nu a devenit totuşi membru al PSD, ci este doar afiliat partidului şi va susţine proiectele grupului parlamentar. „Afilierea sa la grupul senatorilor PSD înseamnă că va susţine proiectele acestei formaţiuni politice respectiv ale alianţei aflate la guvernare, fără ca acest lucru să implice o apartenenţă la PSD”, a fost mesajul postat pe Facebook de filiala PSD Sălaj, conform Observator.

Paul-Ciprian Pintea a fost ales, în decembrie 2024, senator de Sălaj din partea Partidului Oamenilor Tineri (POT), pentru ca el să devină un parlamentar neafiliat după ce grupul POT de la Senat s-a dizolvat, prin plecarea a doi senatori.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Ciprian Şerban, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că şapte deputaţi şi trei senatori neafiliaţi, printre care şi Paul-Ciprian Pintea s-au afiliat grupurilor PSD, ceea ce demonstrează că partidul rămâne „un factor de echilibru în politica românească”.

Cine e Paul Ciprian Pintea
Paul Ciprian Pintea a devenit cunoscut în spaţiul public după ce şi-a trecut în CV că învaţă la o academie de matrimoniale şi că la 12 ani a început liceul. În realitate, senatorul are doar 10 clase şi calificarea zidar-pietrar-tencuitor. Pintea a terminat doar 10 clase şi a fost trimis în judecată de două ori pentru că a condus fără permis.

Titus Corlățean despre „noile achiziții” ale PSD: Soldați de strânsură, agramați si rudimentari
Titus Corlățean, postare acidă pe Facebook, despre ultima achiziție în PSD – senatorul POT, Paul Ciprian Pintea, care scrisese în CV că studiază la site-uri matrimoniale.

Potrivit acestuia, PSD se află într-un punct extrem de sensibil, în care este amenințat chiar cu dispariția lui din viața politică.

Cred că s-a depășit linia roșie!
Fac politică de 24 de ani, înțeleg foarte multe, chiar și unele (nu toate!) compromisuri. Înțeleg si nevoia de creare de majorități sau mai mult confort la voturile din Parlament, mai ales în configurația complicată și fracturată rezultată din babilonia generată de turul I la prezidențiale în 24 noiembrie 2024 și ulterior votul pentru noul Parlament din 1 decembrie 2024.

Dar…cred că unii se duc prea departe în PSD! Racolarea unui senator de la un alt partid, racolare ce generează PSD-ului, partid care și așa suferă din cauza traumelor grave cauzate de greșelile grave de la Kiseleff din campaniile tocmai încheiate (lucruri peste care s-a pus de altfel batista pe țambal și nu au fost discutate serios în partid, nu mai vorbesc de responsabilitati), o imagine de tot mai mare mediocritate, cu noi soldați de strânsură, agramați si rudimentari (nu contează că omul poate avea un caracter bun în realitate, nu știu.. ), care beneficiază si de un proces pe rol, ne duce în profunzimea DERIZORIULUI!

Muncesc pentru acest partid de 24 de ani, așa cum am muncit pentru România de 31 de ani.
Refuz să fiu umilit!
Mă voi opune categoric, așa cum știu și pot eu, unei astfel de direcții! Și știu că nu voi fi singur!

Un singur îndemn către colegii de la Kiseleff, fie ei si interimari: treziti-vă, până nu moare acest partid fundamental pentru România numit PSD”! , a transmis Corlățean conform România Liberă.

Previous Story

Brașov. Ce a deschis Spitalul Sf. Constantin pe Strada Lungă: Servicii medicale noi, în plin centru

Next Story

Autostradă spre Aeroportul Brașov. Autostrada care promite dezvoltare pentru Brașov și Covasna