Last Updated on iunie 11, 2025
România cheltuie pe sporurile bugetarilor aproximativ 3 miliarde, pe pensii speciale 2 miliarde. Cum nimeni nu are curaj să taie pensiile speciale, de fraieri au picat bugetarii care vor rămâne fără o parte din sporuri. Până și cei de la AUR protejează pensiile speciale, multe neamuri de a le lor iau pensii speciale. Sute de mii de bugetari cu venituri tăiate pentru a proteja câteva mii de pensionari speciali, mulți dintre ei angajați instant tot la stat. Iau pensie pentru că sunt prea obosiți, iau și salariu pentru că nu mai sunt obosiți, sunt chiar de neînlocuit, niște valori fără de care țara nu mai poate funcționa.
Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că sporul de antenă ar trebui să fie o sumă fixă şi nu procent din salariu, astfel încât să nu se raporteze la cuantumul salariului, ci la condiţiile de muncă.
„Fiecare categorie de sporuri pleacă de la cadrul legal pe care îl avem în acest moment. Cel despre care dumneavoastră discutaţi cel mai des este cu privire la condiţiile vătămătoare, căruia dumneavoastră îi spuneţi spor de antenă. Acesta, după cum ştiţi, este un spor care se acordă în funcţie de condiţiile de muncă, deci în funcţie de locul de muncă unde se desfăşoară activitatea şi în funcţie de buletinele de determinare ale factorilor de risc.
Se acordă acest spor între 5 şi 15%, într-o valoare maximă de 1.500 de lei. Acum este evident că, având în vedere că acesta este acordat plecând de la condiţiile în care îţi desfăşori activitatea, de la condiţiile de muncă, luăm în calcul faptul că acest spor ar trebui să fie într-o sumă fixă şi nu procentual, astfel încât să nu se raporteze la valoarea salariului brut, ci să se raporteze la condiţiile în care îţi desfăşori activitatea, cum ar fi firesc„, a afirmat ministra Muncii, conform Stirile Pro Tv.
Simona Bucura-Oprescu a adăugat că este o analiză făcută de Banca Mondială cu privire la sporurile existente la acest moment.
„Vă rog să ne permiteţi să finalizăm toate aceste grupuri de lucru, după care să venim cu rezultatul muncii în aceste echipe de experţi”, a adăugat ministrul Simona Bucura-Oprescu, întrebată despre situaţia sporurilor şi dacă se ia în calcul ca unele dintre acestea să fie eliminate complet.
Lista sporurilor de la stat: Unii discută despre taxe noi, alții câștigă bani în plus pentru „praf”. Ce bucătar ia „spor de bucătărie”
Statul român cheltuie anual aproape 3 miliarde de euro doar pe prime, bonusuri şi sporuri care ajung în buzunarul angajaţilor din instituțiile și companiile de stat. În toiul discuțiilor din ultimele zile despre noi taxe pentru români propuse ca eventuale soluții pentru reducerea deficitului bugetar, unii angajați de la stat încă încasează „spor pentru praf” sau „spor de confidențialitate” în valoare de câteva mii de lei lunar.
În unele companii de stat, cheltuielile cu aceste bonificații sunt colosale. Romsilva a cheltuit într-un singur an 178 de milioane de lei doar pentru primele de pensionare care se pot ridica și la 10 salarii brute. Cea mai mare primă a fost de 100.000 de euro și a ajuns la unul dintre șefii din teritoriu ai companiei.
Unii salariați din instituțiile și companiile de stat beneficiază de 17 tipuri de sporuri. De exemplu, un spor de stres de 25%, care ajunge la directorul general, al cărui salariu este de 5.000 de euro pe lună, dar și despre un spor mai puțin obișnuit – cel de bucătărie – care este de 100% și ajunge la bucătarul-șef din complexul Silva. În plus, există și alte sporuri, precum cel pentru izolarea față de familie și altele similare.
Lista sporurilor este vastă şi conţine de la sporul de vechime sau cel de condiții periculoase, pe care îl primesc cam toţi bugetarii, până la sporuri mari de 50%, cum ar fi cel de fonduri europene sau de doctorat. Însă lista continuă cu sporuri pentru praf, calculator sau pentru radiațiile de la antenele de satelit, spor care poate ajunge și la 1.500 de lei.
Lista sporurilor de la stat
Spor de vechime: între 5% și 25% din salariu
Spor de fonduri europene: 50% din salariu
Spor de doctorat: 50% din salariu
Spor de antenă: 15% din salariu
Spor de condiții periculoase: 15% din salariu
Spor de noapte: 25% din salariu
Spor de stres: 1.000 lei lunar
Spor pentru praf, calculator sau pentru radiațiile de la antenele de satelit: până la 1.500 de lei lunar
Spor de bucătărie, pentru un bucătar-şef: 100% din salariu