Last Updated on iunie 13, 2025
Supravieţuirea unui pasager, care a scăpat printr-o uşă de evacuare la câteva secunde după ce avionul Boeing 787 Dreamliner al companiei Air India s-a prăbuşit, ucigându-i pe toţi ceilalţi aflaţi la bord, a dus la speculaţii fireşti cu privire la locul său din avion, 11A, considerat de unii „mai sigur” decât celelalte.
Viswashkumar Ramesh: Da, la început erau flăcări mici, după ce am ieșit a explodat.
Reporter: Te-a ajutat cineva, cum ai reușit să sari din epava?
Viswashkumar Ramesh: Nu, am sărit, pur și simplu am ieșit din ea, apoi au apărut ambulanțele.
Reporter: Ai ieșit pe clădire?
Viswashkumar Ramesh: Nu, la parter, din interiorul epavei.
Experţii în avioane comerciale susţin că lucrurile nu sunt atât de simple, ţinând cont de configuraţiile diferite ale aparatelor de zbor, de particularităţile extrem de diferite ale modului în care se prăbuşesc avioanele şi de faptul că şansa de a supravieţui unui astfel de incident ţine de o ţesătură complexă de factori, scrie Digi 24.
„Fiecare accident este diferit şi este imposibil să preconizezi supravieţuirea în funcţie de locul din avion” a declarat Mitchell Fox, director al ONG-ului american Flight Safety Foundation.
Ramesh Viswash Kumar, unicul supravieţuitor al accidentului aviatic de joi, a povestit că locul său, 11A, se afla în apropierea unei ieşiri de urgenţă de la bordul cursei Air India care tocmai decolase de la Ahmedabad spre Londra şi a reuşit să iasă singur din epava în flăcări a aeronavei.
Locurile aflate în apropierea unei ieşiri de urgenţă te pot ajuta să supravieţuieşti unui accident dar nu întotdeauna va fi locul 11A pentru că avioanele pot avea zeci de configuraţii diferite.
„În această situaţie particulară, pentru că pasagerul se afla lângă uşa de urgenţă, a fost cu siguranţă cel mai sigur loc din avion”, a comentat şi Ron Bartsch, preşedintele firmei de consultanţă AvLaw Aviation Consulting din Sydney, Australia. „Dar nu este întotdeauna 11A. A fost vorba de 11A în această configuraţie interioară a avionului Boeing 787”.
Un studiu cu privire la accidentele aviatice produse începând din 1971 şi publicat în 2007 în revista Popular Mechanics, ajungea la concluzia că pasagerii din partea din spate a avionului au şanse mai mari de supravieţuire. Alţi experţi sunt de părere că segmentul din dreptul aripilor oferă mai multă stabilitate.
Apropierea faţă de o ieşire de urgenţă îţi dă oportunitatea de a fi unul dintre primii care părăsesc avionul, deşi unele ieşiri pot fi blocate într-un accident, aşa cum erau ieşirile de pe cealaltă parte a avionului în care se afla Viswash Kumar. Acestea nu puteau fi deschise din cauza zidului clădirii peste care căzuse avionul.
Cătălin Prunariu, expert în aviație, pentru Stirile Pro Tv: „Din ce am văzut pe Flight Radar, ultima viteză citită era de 147 de noduri, undeva pe aici, asta înseamnă aproximativ 280, 300 de km pe oră. Dacă impactul era frontal, această persoană era clar că nu putea supraviețui, pentru că decelerația gravitațională e imensă. El cumva a fost victima, sau beneficiarul unui cumul de forte care s-au compus în așa fel încât s-au anulat una pe cealaltă până când șocul a fost supraviețuibil. Trebuie sa ai mare noroc”.