Trei adolescenţi – două fete de 17 ani şi un băiat de 16 ani – au fost loviti, vineri, de un autoturism care a intrat pe trotuar, în apropierea unui liceu. Cei trei au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
”Din primele date se pare că un tânăr de 20 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Şoseaua Buzăului, către Calea Călăraşilor, în dreptul Colegiului Tehnic «C.D. Neniţescu» ar fi pierdut controlul volanului, a pătruns pe trotuarul pietonal unde a surprins şi accidentat trei pietoni minori, după care a ricoşat într-un gard”, a transmis IPJ Brăila.
Cei trei adolescenți au fost răniți și transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, scrie stiripesurse.ro.
Tineri răniți după ce s-au răsturnat cu mașina
Doi tineri au fost răniți în urma unui accident produs în comuna Tașca. Incidentul a avut loc în noaptea de 15 spre 16 mai, în jurul orei 02:30, pe drumul național DN 12C, scrie zch.ro.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, o tânără în vârstă de 22 de ani, din localitatea Dămuc, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din această cauză, autovehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma impactului, atât conducătoarea auto, cât și un pasager în vârstă de 19 ani, din Bicaz, au fost răniți și transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri.