Mai mulți români din Diaspora au postat pe TikTok imagini în care își taie pașapoartele românești, în semn de protest față de alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României.
„Pentru prima dată îmi este rușine că sunt româncă”, scrie o femeie pe un videoclip devenit popular. În alte videoclipuri, coloana sonoră este de muzică tradițională sau autorii clipurilor plâng și acuză alarmist, fără dovezi, că „nu știți ce ați votat” și „ce va veni peste noi”, scrie G4Media.
Gesturile prezentate de autori drept simbolice sunt însoțite de mesaje în care aceștia critică alegerea candidatului proeuropean.
În realitate, deteriorarea pașapoartelor simple electronice sau simple temporare le anulează automat, iar proprietarii care le distrug în mod repetat, în decurs de 3 ani, pot primi amendă de la 100 la 150 de lei, potrivit legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
”Ăsta-i votul meu pentru România, votul meu degeaba. Nu o să ne mai întoarcem niciodată în România” spune o româncă din Spania. Alții s-au filmat pur și simplu în timp ce-și tăiau pașaportul. ”31 de ani de diaspora, rămân aici. România a murit” a scris o internaută în timp ce-și distrugea actul de călătorie, conform DC news.ro.
În comentarii, opiniile sunt împărțite: dacă unii îl consideră o exagerare, alții care declară că au fost susținători ai candidatului partidului pro-rus AUR, George Simion, și susțin protestul.
Lucian Mindruta: „Sunt unii pe TikTok care-si taie buletinele si pasapoartele de suparare ca n-a castigat Simion.
Vedeti bossilor, cum va razbunati pe buletinul care n-are nicio vina, asa ati si votat:
ca sa va razbunati pe Romania, care nu v-a facut niciun rau!”