Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov, împreună cu ISU Brașov, SGA, ANIF și Compania Apa intervin pentru reducerea efectelor inundațiilor din ultimele ore.
În urma ploilor abundente din ultimele zile, pârâul Graft care traversează cartierul brașovean Șchei a ieșit din matcă în această dimineață. Pompierii au ajuns la fața locului, dar având în vedere debitul și viteza apei, este puțin probabil să poată să ajute cu ceva, până când ploile nu se opresc, anunță Biz Brasov.
((video: Electra Ghiza))
În cartierul Șchei, pe strada Podul Crețului, un excavator și un greifer eliberează de aluviuni și bolovani zona în care pârăul Graft intră în subteran. Pentru următoarele ore, autobuzele liniei 50 vor circula doar până la capătul de linie Pe Tocile, fără a mai deservi restul traseului pânză la Pietrele lui Solomon, scrie mytex.ro.
În cartierul Stupini, se acționează cu motopompe pentru evacuarea apei și se înalță digul pârăului Ghimbășel cu saci de nisip, pentru a se împiedica revărsarea.
Se monitorizează și situația Timișului Sec. Din cauza acumulării foarte mari de apă, circulația pe sub podul de la Triaj (spre Remat) a fost închisă.
Primăria Brașov a făcut mențiunea că sistemul de canalizare al municipiului este în acest moment suprasolicitat, din cauza cantității foarte mari de precipitații din ultimele zile.
Din păcate, județul se află în continuare sub avertizare „cod portocaliu“, până mâine, ora 03.00 .
Grupul Noua Brasov:
Pe Stejarului canalele dau afara din cauza debitului mare de apa.
Cartierul Noua: Atenție, cei ce circulați pe jos!
De pe străzile Plopilor, Romaniței, Zorelelor, Macului nu se poate pleca de acasă decât cu mașini!
Toată apa din pădure se scurge pe aceste străzi, canale și beciuri înfundate!