Braşovul urcă în topul salariilor: 5.368 de lei, net. Suntem încă sub Bucureşti, Cluj, Timiş, Ilfov şi Sibiu
După mulţi ani în care a staţionat pe locul 8, judeţul Braşov a urcat pe locul 6 în ce priveşte salariul mediu net în luna martie 2025, potrivit datelor oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov.
Cu o creştere de aproape 10% faţă de luna precedentă, salariul mediu net a ajuns în judeţ la 5.368 de lei. Cu această sumă caştigată, braşovenii se află în topul salariilor după municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj, Timiş, Ilfov şi Sibiu, scrie bzb.ro.
În medie, un bucureştean a avut un salariu de 7.599 de lei în luna martie. Peste 6.000 de lei au câştigat clujenii şi timişorenii, în timp ce Ilfovul şi Sibiul sunt mai aproape de salariul mediu de la Braşov.
În judeţul nostru, în industrie şi construcţii am avut un salariu mediu net de 5.678 de lei, în timp ce în servicii şi agricultură s-a câştigat sub medie. Judeţul nostru a fost aproape şi de atingerea pragului de 206.000 de angajaţi.
Faţă de aceeaşi lună din 2024 s-a înregistrat o creştere de peste 3.100 de persoane cu contract de muncă. O creştere substanţială este şi faţă de februarie 2025, lună faţă de care Braşovul avea cu aproape 700 de angajaţi în plus.
Permis gratuit și salariu de 5.000 lei. Cine poate beneficia și în ce condiții
România se confruntă cu una dintre cele mai mari crize de șoferi profesioniști din Europa, cu aproape 150.000 de locuri de muncă rămase neocupate. Pentru a reduce acest deficit, liceele profesionale le oferă elevilor posibilitatea de a face gratuit școala de șoferi.
Permisul auto categoria B ajunge să coste, în medie, 2.000 de lei, o sumă deloc mică pentru mulți români. Meseria de șofer este tot mai căutată, mai ales după ce mii de profesioniști au ales să plece în străinătate, lăsând un gol imens pe piața muncii.
Pe site-urile de anunțuri și în secțiunea de mică publicitate, șoferii sunt la mare căutare. Din 50 de locuri de muncă afișate pe prima pagină, peste 30 sunt pentru șoferi, iar în aproape 90% dintre celelalte anunțuri, permisul auto este considerat un avantaj. Indiferent dacă vrei să te angajezi ca bonă, lucrător în curățenie sau în agricultură, abilitatea de a conduce poate face diferența.
Elevii din liceele tehnologice pot obține permisul gratuit, prin programe speciale. Multe unități de învățământ dispun de propriile mașini, iar în unele cazuri, singurul cost suportat de elevi este cel al combustibilului folosit în timpul orelor de conducere.
Tot mai mulți tineri văd în această oportunitate un pas esențial spre independență financiară și angajare rapidă. Unii dintre ei se pregătesc deja să intre pe piața muncii imediat după finalizarea liceului, se arată într-un material realizat de cei de la Observator.ro.