Gigi Becali i-a spus ieri lui Nicușor Dan că ar trebui impozitați mai dur bogații, dar și marile companii, însă să nu crească TVA-ul, deoarece asta i-ar afecta pe cei săraci. De asemenea, latifundiarul din Pipera i-a sugerat președintelui să pună presiune pe BNR, dar și să taie în carne vie.
„Sa puna taxe de 20, chiar si 25% pentru marile companii, care si-as au jefuit tara. Pe mine nu ma afecteaza daca dau 20% impozit. Progresiva pe veniturile mari, sa nu creasca TVA, ca ii afecteaza pe saraci. Si a zis ca da, ca nu creste TVA-ul. Bine, 1% nu conteaza.
I-am mai spus ceva foarte important. Va mai dau si eu un sfat: BNR e a Romaniei sau a altor state? Pai rezerva BNR e tot de la romani, 60 de miliarde. Sa vorbeasca cu specialistii ce poate sa faca BNR, dar trebuie pusa o presiune. Noi am vorbit, el nota ce credea ca e mai important. Probabil si de bun simt, dar eu am spus ce era important.
Ce atitudine a avut ND? Nu e dusmanos, e om bun, chiar i-am spus la final ca ii dau inca un sfat: sunteti prea bun, dar daca nu va respecta ordinele, taiati in carne vie. Pentru ca e prea bun, s-ar putea astia sa nu faca ce zice el. A fost zambitor, mi s-a parut om cuminte”, declarat Gigi Becali, conform RTV.
Nicușor Dan, întrebat dacă a fost invitat în SUA: „Da, confirm”
Președintele Nicușor Dan a declarat joi dimineața reporterilor care îl așteptau în fața casei că cel mai important lucru după discuția cu omologul său american este continuarea parteneriatului strategic între SUA și România, scrie Hotnews.
Înaintea plecării la întâlnirea pe care o are cu oamenii de afaceri programată la Cotroceni la ora 9, Dan a confirmat invitația în Statele Unite, făcută de președintele Donald Trump, relatează TVR Info.
„Da, confirm”, a declarat Dan, întrebat de jurnaliști dacă a fost invitat să meargă în SUA în timpul conversației cu Trump.
„Lucrul cel mai important, după această discuție, este că Parteneriatul nostru va continua. Ăsta e lucrul cel mai important”, a precizat Nicușor Dan, salutând numirea unui nou ambasador al SUA la București.
„Faptul că s-a numit un ambasador e un lucru foarte bun, i-am mulțumit președintelui (Trump, n.r) pentru asta”, a mai spus președintele.