Last Updated on aprilie 10, 2025
Una dintre cele mai importante clădiri ale celui mai mare spital public din județul Brașov, Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) este încadrată în clasa de risc seismic II și riscă să se prăbușească la un cutremur dacă nu va fi supusă, de urgență, unor măsuri de consolidare, atrag atenția reprezentanții unității medicale, anunță G4Media.
„Corpul H reprezintă inima spitalului. Fără el, spitalul rămâne cu o echipă de oameni care vor să salveze vieți, dar care sunt legați de mâini și de picioare. În ultimii ani, au fost reabilitate, în pavilionul central, secțiile din zona de cazare a pacienților, avem un UPU modern și nou, dar «inima spitalului» a rămas neatinsă. De aceea am început să căutăm soluții, în primul rând tehnice.
Variantele erau: unu – demolăm clădirea și facem alta nouă, care să respecte noile standarde în domeniul medical și am fi avut, într-adevăr, condiții de secolul XXI. Dar aceasta ar însemna că, cel puțin 3 ani, nu am avea unde să tratăm corespunzător pacienții, am rămâne fără săli de bloc operator, spitalul nu ar avea radiologie și nici farmacie.
Deoarece nu avem unde să mutăm aceste funcțiuni pe durata construcției, am abandonat ideea. A doua variantă este reabilitarea pe zone. Am ajuns la concluzia că va trebui să reabilităm clădirea pe jumătate și să mutăm, temporar, funcțiunile existente în containere și astfel vom avea o structură funcțională, care poate asigura urgențele și, parțial, nevoile pacienților din județ”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al spitalului, Emil Mailat, citat de mytex.ro.
Conform acestuia, clădirea necesită consolidare și o reabilitare totală, precum și o recompartimentare a spațiilor. Soluția tehnică propusă, printr-un studiu de fezabilitate realizat la sfârșitul anului trecut, este aceea de supraetajare, de aici și costurile ridicate ale proiectului, de aproape 400 de milioane de lei.
„Alături de echipa de la Consiliul Județean Braşov am reușit, în decembrie 2024, să depunem cererea de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS), care, momentan, se află în evaluare.
Credem că avem șanse să fim unii dintre beneficiarii acestei finanțări, iar până în 2031, termenul limită de încheiere a proiectului, să avem în cadrul Spitalului Judeţean o «inimă modernă și întinerită»”, a mai spus managerul Emil Mailat pentru sursa citată.