O nouă destinație de vacanță în Ardeal. Un mega-complex de relaxare cu centru SPA, apare într-o zonă termală

Last Updated on aprilie 7, 2025 O nouă destinație de vacanță în Ardeal. Un mega-complex de relaxare cu centru SPA, apare într-o zonă termală 1

Brașoveni, luați o pauză de la munte – în curând, un nou colț de paradis termal în vestul țării! Dacă vă plac relaxarea, apa caldă, verdeața și un pic de răsfăț, puneți pe listă o escapadă la Oradea: acolo se pregătește o grădină termală spectaculoasă, perfectă pentru un city-break de wellness!

Primăria Oradea a anunțat începerea lucrărilor pentru Grădina Termală Ioșia, un proiect amplu care va transforma o parte din vechiul ștrand într-un complex modern de relaxare. Gândiți-vă la bazine termale interioare și exterioare, bar cu servire direct din apă, spații de plajă, zone verzi și un centru SPA complet echipat cu sală de fitness, spații de masaj și saună.

Primăria Municipiului Oradea a semnat contractul de finanțare pentru realizarea Grădinii termale Ioșia, un proiect ce va transforma o parte din actualul Ștrand Ioșia într-un complex modern de relaxare, printr-o finanțare totală de 214 milioane de lei, din care 62 de milioane sunt fonduri nerambursabile.

Proiectul Grădinii termale Ioșia a fost depus spre finanțare la Agentia de Dezvoltare Regională prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, apelul de proiecte 713 ”Îmbunătățirea infrastructurii de turism, în special în zone care dispun de un potențial turistic valoros, inclusiv îmbunătățirea accesului către resursele și obiectivele turistice”. Acest apel de proiecte a fost dedicat mediului urban.

O nouă destinație de vacanță în Ardeal. Un mega-complex de relaxare cu centru SPA, apare într-o zonă termală 2 O nouă destinație de vacanță în Ardeal. Un mega-complex de relaxare cu centru SPA, apare într-o zonă termală 3

Valoarea totală a proiectului este de 214.590.757,59 lei (TVA inclus) din care finanțarea nerambursabilă este de 62.103.749,99 lei (TVA inclus). Durata de execuție este de 2 ani de la semnarea contractului de lucrări. În acest moment proiectul tehnic este finalizat urmaând a fi lansată în următoarea perioadă achizitia executiei lucrărilor.

O parte din actualul Ștrand Ioșia, construit în anii ’80, va fi transformată într-o grădină termală modernă. Această grădină termală va deservi locuitorii municipiului Oradea și turiștii care vor veni aici pentru relaxare, fiind prevăzută cu bazine interioare și exterioare, bar cu servire din apă, platforme pentru plajă, zonă de spa, sală de fitness, punct de alimentație publică cu grupuri sanitare și numeroase spații verzi, amenajate cu plante specifice microclimatelor din jurul zonelor cu apă termală.

Reconfigurarea incintei actualului Ștrand Ioșia se va face astfel: pe o treime din teren se va păstra funcționarea Ștrandului Ioșia, rămânând în continuare destinată seniorilor orașului, iar pe două treimi din teren, spre latura sudică, se va amenaja grădina termală.

O nouă destinație de vacanță în Ardeal. Un mega-complex de relaxare cu centru SPA, apare într-o zonă termală 4

Astfel, dacă suprafața totală aparținând incintei ștrandului existent este de 45.084 mp, grădina termală va ocupa o suprafață de 32.405 mp.

Conform studiului de fezabilitate, se propune realizarea următoarelor funcțiuni:

– Centru SPA care va funcționa în clădirea principală, cu regim de înălțime subsol+parter+etaj parțial, cu o suprafață desfășurată de 8.853 mp, care va include un ansamblu de bazine interioare (peste 500 mp de luciu de apă), zona de spa, filtre personal și public, vestiare, spații tehnice, alimentație publică, zona de birouri, foaiere, o sală fitness.

– o clădire secundară – C2 – care va deservi funcțiunilor de depozitare, grupuri sanitare, spații tehnice la subsol.

– 5 ansamble de bazine exterioare, bazin de înot, bazin de legătură interior- exterior (cu o suprafața totală a bazinelor de peste 3.000 mp), un punct de alimentație publică cu grupuri sanitare aferente, un bar cu servire din apă, dușuri exterioare, platforme din dale din piatră și tip deck pentru plajă, numeroase zone verzi amenajate cu plante specifice microclimatelor din jurul zonelor cu apă termală și un ponton pentru plajă pe malul Crişului Repede.

 

Accesul în grădina termală se va face din str. Alexandru Cazaban, pe latura sudică. Tot pe latura sudică, paralel cu Aleea Alexandru Cazaban, se propune amenajarea unei parcări cu 147 de locuri de parcare, din care 6 locuri pentru persoane cu dizabilități, 8 locuri pentru încărcare electrică și locuri pentru biciclete.

Previous Story

„M-a sunat șefa de cabină!” Gafa care l-a făcut pe brașoveanul Mihai Sturzu să roșească în cabina de pilotaj

Next Story

(Video) A căzut cu mașina 10 metri în gol, de pe un pod aflat în lucru. Ce l-a salvat pe șoferul de pe A7 de la o moarte sigură