Last Updated on aprilie 1, 2025
O altă fabrică de tradiție se închide, așa cum s-a întâmplat cu alte fabrici și uzine din Brașov. 150 de angajați vor fi concediați.
Închiderea definitivă a Combinatului Chimic Viromet din Victoria, un simbol al industriei chimice româneşti, a provocat un val de reacţii în jurul procedurilor de expropriere şi noilor investiţii în industria de apărare.
La începutul anilor 2000, Viromet era unul dintre cele mai mari producători de metanol din România, având peste 5.000 de angajaţi, potrivit Monitorul de Făgăraş.
După o perioadă de declin economic, combinatul chimic a ajuns să se bazeze pe serviciile de epurare a apelor industriale, în principal pentru fabrica Ecolab, aflată în vecinătate.
În 2025, mai puţin de 150 de angajaţi mai lucrau la Viromet, urmând să fie concediaţi în cadrul procesului de închidere, scrie bzb.ro. Guvernul a acţionat pentru a expropria terenurile combinatului în scopul realizării unei noi fabrici de muniţie, în parteneriat cu Pirochim şi gigantul german Rheinmetall.
Aceste decizii, contestate în instanţă de Viromet, au condus la o serie de conflicte legale şi critici din partea parlamentarilor şi a altor actori politici, care susţin că procesul a fost viciat.
În ciuda contestaţiilor, Ministerul Economiei a câştigat procesul în instanţă, iar exproprierea a fost validată. Ministerul a început demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate şi proiectarea noii fabrici de muniţie, susţinând că acest proiect este esenţial pentru industria de apărare a României.
„Din punct de vedere al investiţiilor strategice, la fabrica de pulberi Victoria, după nenumărate procese în instanţă, în urmă cu o săptămână am câştigat pe fond, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul în privinţa exproprierii, lucru care ne-a permis să începem toate procedurile pentru studiul de fezabilitate, proiectare pentru construcţiile care vor fi amplasate la Victoria şi care vor produce pulberi într-un joint-venture cu un mare producător european de pulberi.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că pe teritoriul României deja avem banii prinşi în buget pentru a demara achiziţiile pentru construcţiile facilităţilor şi suntem în fază finală pentru a pregăti acel joint-venture”, a declarat ministrul Economiei, Bogdan Ivan, conform Fagarasul Tau.
Până în toamna lui 2019, aproape de intrarea în insolvenţă, compania Viromet SA a fost controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae, prin intermediul offshore-ului cipriot Whitbread Holdings Limited, cu aproape 98% din capital. În prezent, după mai multe schimbări succesive de acţionariat, deţinerea respectivă a ajuns în posesia Pambac SA Bacău a antreprenorului Eusebiu Guţu, potrivit Termene.ro.