Last Updated on martie 31, 2025
Piedone continuă seria controalelor și găsește tot felul de minunății. În restaurantele și supermarketurile din Brașov ce ar găsi?
În urma verificărilor de la Pitești, autoritățile au decis închiderea temporară a brutăriei „Dani” din Bascov și a mezelăriei „Rador”, ca urmare a unor abateri grave de la normele de igienă.
Șeful ANPC a oferit declarații în care a evidențiat principalele deficiențe constatate în cele două unități comerciale:
„Suntem și în Pitești. Am intrat în câteva magazine.
Pe unul dintre magazine scrie „mezeluri”, dar cred că este magazin pentru câini.
Am găsit peste 600 de kilograme de carne compromisă, mucegăită, expusă la vitrine lângă produsele proaspete.
În congelatoare s-au găsit aproape 200 de kilograme de carne, iar ei spun că este mâncare pentru câini, dar este ținută lângă mâncarea pentru oameni.
Nu există așa ceva. Este peste puterea imaginației.
Coaste de porc de pe timpul lui Decebal. Peste drum puteți să vedeți o infecție. În față este frumos expusă, iar în spate este otrăvire a populației.
Pâinea de toate zilele se fabrică într-o infecție de nedescris
Șase luni pentru a remedia problemele, dacă mai vor să deschidă.
Și mă voi deplasa din nou la deschidere”, a declarat Cristian Popescu Piedone, conform epitesti.ro.
Vineri, 28 martie, comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, în frunte șeful lor Piedone, au efectuat 24 acțiuni de control la operatorii economici prestatori de servicii de alimentație public: restaurante, fast-food, brutării, patiserii etc. din Timișoara, scrie tion.ro.
Piedone a pus lacătul pe mai multe dintre unitățile controlate, iar acestea se vor putea redeschide abia după ce vor remedia toate problemele constatate.
Patiseria Super Ballcan SRL – în spațiul de vânzare au fost identificate produse preparate păstrate la temperatură ambiantă, pe rafturi neigienizate corespunzător, cu depuneri masive de grăsimi arse. Pereți cu mucegai, polițe din pal cu canturi desprinse. Spații frigorifice cu chedere rupte, murdare. În spațiul de producție s-au găsit ustensile de lucru, cuptoarele cu depuneri masive de grăsimi arse. Dospitor cu pereți murdari, cu zone de rugină, malaxor cu crustă de aluat întărit. Produse finite, în tăvi cu hârtie reutilizată, tăvi neigienizate corespunzător.
Fast Food Falafel Complex Studențesc – sosuri păstrate la temperatura de 15 grade C, alimente depozitate în frigider de băuturi răcoritoare, recipiente deșeuri fără pedală, lipsă 4 placi rigips tavan, nu sunt evidențiați alergenii.
Evertogether SRL fast food Pep & Pepper – produsele alimentare de la masa rece și de la masa caldă nu respectă temperaturile prescrise.
American Restaurant System SA – Pizza Hut – abateri: tăvi cu depuneri masive de grăsimi și arsură, cuptor coacere pizza neigienizat corespunzător, materii prime păstrate la peste 20 de grade Celsius.