Last Updated on martie 2, 2025
O femeie care a urcat împreună cu fiica sa în vârstă de opt ani, pe pârtia din staţiunea Predeal a cerut sprijin după ce, când a văzut cât de abruptă e pârtia, a făcut un atac de panică şi i-a fost teamă să coboare pe schiuri.
Un echipaj al Jandarmeriei a urcat cu snowmobilul şi le-a preluat pe femeie şi pe fiica acesteia. Apelul în sprijinul femeii a fost primit sâmbătă, de către jandarmii din Predeal, din partea reprezentanţilor unui centru de închirieri echipament sportiv. Aceştia au povestit că o femeie însoţită de fiica ei de 8 ani au închiriat echipament de schi şi au urcat cu telescaunul cu intenţia de a coborî pe Pârtia Cocoşul, scrie Știrile Pro Tv.
„Ajunse în vârf cele două persoane au făcut atac de panică realizând că pârtia este mult mai abruptă decât se aşteptau, condiţiile meteo erau de asemenea nefavorabile (vânt puternic, ninsoare abundentă şi ceaţă densă) şi nu pot coborî pe schiuri. Cele două turiste au luat legătura cu personalul centrului de închirieri, personal care a cerut sprijinul jandarmilor”, transmit, duminică, oficialii Jandarmeriei Braşov, conform Observator.
Un echipaj al Jandarmeriei a urcat cu snowmobilul până la cele două turiste, care erau vizibil panicate, şi aveau o uşoară stare de hipotermie.
Jandarmii le-au preluat şi le-au coborât în siguranţă la baza pârtiei.
Jandarmeria face apel la toţi schiorii care aleg pârtiile din judeţul Braşov, „să-şi evalueze corect aptitudinile si cunoştinţele, să schieze acolo unde se simt pregătiţi, să acorde o atenţie sporită copiilor şi siguranţei acestora”.
Recomandările salvamontiștilor pentru schiori, după ce un tânăr de 23 de ani a murit într-un accident pe pârtie
Salvamontiştii recomandă turiștilor care aleg să-şi petreacă acest sfârşit de săptămână pe pârtiile din staţiunile montane să schieze aşa încât să nu pună în pericol vieţile altor shiori, să adapteze viteza şi maniera de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi aglomeraţiei de pe pârtie.
În urmă cu câteva zile, un tânăr de 23 de ani, care schia pe o pârtie din Borşa, Maramureş, a murit din cauza loviturilor grave la cap, după ce s-a ciocnit violent de un alt schior şi i-a sărit casca de pe cap.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, „pentru că sezonul turistic de iarnă sunt la datorie zilnic aproape 500 de salvamontiști în peste 90 de baze si posturi Salvamont, scrie Digi 24.
„Alegeți un echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și nivelului Dvs. de pregătire.
Abordați, la început, cu precauție pârtiile de schi, întrucât nu mai dețineți aceleași abilități sportive ca la finalul sezonului trecut și este necesară o mică perioada de reacomodare.
Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu.
Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.
Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.
Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.
Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.
Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.
Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.
Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.
Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru – ușor, roșu-mediu, negru – dificil.
Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate , tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile si generează accidente grave.
Anunțați echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.
Încercați să protejați locul accidentului și accidentatul, amplasând pe pârtie la 5-6 metri în amonte, o bariera de schiuri înfipte în zăpadă , până la sosirea echipei Salvamont.
Protejați termic accidentatul si încercați să îi asigurați suport psihologic.
În cazul unor căzături puternice încercați să nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenți/paramedici sau salvamontiști. Cazuistica accidentelor cu traumatisme de coloană este destul de mare în cazul accidentelor pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și intervenția unor persoane fără pregătire medicală sau echipamentul necesar poate fi fatală accidentatului.
Nu acceptați să fiți transportați în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, și doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate”,, arată postarea pe rețeaua de socializare.