Lângă Brașov se construiește un lac de agrement cu o cafenea panoramică – Un model pentru Lacul Noua?

Last Updated on martie 31, 2025 Lângă Brașov se construiește un lac de agrement cu o cafenea panoramică – Un model pentru Lacul Noua? 1

Lângă Brașov se construiește un lac de agrement care va avea o cafenea pe insula din mijloc. Cafeneaua, care va avea peste 30 de locuri, va include o terasă cu vedere panoramică la lac”, Un model și pentru Lacul Noua din Brașov?

Lucrările de reamenajare a fostului lac de agrement din zona Gării din Sfântu Gheorghe sunt finalizate în proporție de 95%, iar noul parc sportiv și de agrement va fi inaugurat în acest an, a declarat primarul Antal Árpád, vineri, într-un interviu la We Radio. Lacul artificial a fost creat în urmă cu mai bine de 40 de ani, pe un teren din vecinătatea râului Olt, la intrarea în oraș dinspre Brașov. În ultimele decenii, însă, zona a fost abandonată, iar lacul ajunsese să fie complet secat.

Proiectul, care presupune reintroducerea în circuitul public a fostului lac artificial printr-o investiție de circa 18 milioane de lei, a fost întârziat de faptul că insula aflată în centrul lacului nu aparținea Primăriei la momentul demarării lucrărilor. Achiziția acesteia și actualizarea proiectului au dus la prelungirea termenului inițial de finalizare.

Cineva m-a întrebat pe cine o să dau afară pentru că investiția nu a fost gata anul trecut, dar aș dori să le amintesc tuturor faptul că acest proiect a pornit fără ca insula să fie a Primăriei, a fost în proprietate privată.

Am reușit să o achiziționăm în timp ce proiectul era deja pornit, iar asta a însemnat că doar pentru acea insulă trebuia făcut un proiect separat, ceea ce, din punct de vedere al timpului, durează ca orice alt proiect: un an și jumătate sau aproape doi ani.

A și trebuit să fie construit tot ceea ce s-a construit acolo, totul a fost făcut de firma Primăriei. Nu cred că putem să vorbim despre faptul că cineva a greșit. Pur și simplu, circumstanțele au fost în așa fel (…) Ca să putem să facem această investiție, a trebuit să oprim lucrările împotriva dorinței constructorului care făcea amenajarea lacului, ca să se poată intra cu utilajele grele, pentru că nu ai pe unde să treci, practic trebuie să treci prin lac să ajungi pe insulă. Cum ar fi arătat această investiție dacă totul era făcut în jurul insulei, iar insula ar fi rămas în paragină, cu o clădire în paragină? Nimeni nu ar fi înțeles cum e posibil așa ceva”, a explicat primarul Antal Árpád, citat de weradio.ro.

Lângă Brașov se construiește un lac de agrement cu o cafenea panoramică – Un model pentru Lacul Noua? 2 Lângă Brașov se construiește un lac de agrement cu o cafenea panoramică – Un model pentru Lacul Noua? 3

Lucrările au început în septembrie 2021, iar finalizarea era estimată pentru sfârșitul anului 2023. Proiectul inițial, care nu includea și insula, prevedea amenajarea unei zone verzi de aproximativ 3 hectare, alei pietonale din dale de piatră pe o suprafață de peste 1.400 mp, piste de alergare, terenuri de baschet și fotbal, precum și un teren de sport.

După mai multe încercări de cumpărare a terenului, și după ce au luat în calcul inclusiv exproprierea, într-un final, în primăvara anului 2022, autoritățile locale au ajuns la un consens cu proprietarii insulei. Terenul de 201 mp și construcția din lemn de pe acesta, unde în trecut a funcționat o cofetărie, au fost cumpărate cu suma de 10.360 euro fără TVA, insula intrând în domeniul public al municipiului.

Odată cu inaugurarea noii facilități, autoritățile vor relua și proiectul cultural „Floating Cinema & Theater”, lansat în urmă cu patru ani la Castelul Szentkereszty din Arcuș. În luna februarie a acestui an, managerul Teatrului „Andrei Mureșanu”, Anna Maria Popa, a anunțat că publicul va putea urmări spectacole și filme din bărcuțe profesionale amplasate pe apă, în condiții de siguranță.

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe construiesc și o cafenea cu vedere panoramică pe insula aflată în mijlocul lacului de agrement.

A început o nouă etapă importantă în renovarea lacului din zona Gării: a început construirea noii cafenele pe insula din mijlocul lacului. Fundaţia este în curs de turnare, iar noua cafenea, care va avea peste 30 de locuri, va include o terasă cu vedere panoramică la lac”, au precizat reprezentanţii Primăriei într-o postare pe Facebook, potrivit Covasna Media.ro.

Previous Story

Aeroportul Brașov, un nou concept – GOON. „Lași mașina murdară în aeroport, o preiei din showroom”. Cum funcționează acest serviciu VIP unic pentru pasagerii din România

Next Story

Nicușor Dan publică un sondaj neașteptat! Cine sunt favoriții pentru turul 2. El și Crin Antonescu ar privi finala de la televizor