Last Updated on martie 16, 2025
Italia e sub ape. Râurile umflate de ploi au ieșit din matcă şi în multe regiuni sunt avertizări de inundaţii şi alunecări de teren. Iar în Spania, furtuna Konrad a adus prăpăd. Oraşe lovite de grindină şi viituri care au înghiţit tot ce au prins în cale. Meteorologii avertizează că ploile devastatoare continuă şi zilele următoare, scrie Observator.
Regiunea Toscana este devastată de furtuni puternice și inundații. Râurile au ieşit din matcă şi au înghiţit străzile. Oamenii s-au trezit înconjuraţi de ape şi doar pompierii au izbutit să-i salveze.
„La un momendat am auzit un zgomot ciudat. Am ieşit afară şi totul era inundat. Apa venea repede, repede, atât de repede că mi s-a făcut frică”. „Eram în alertă galbenă, apoi roşie, dar nu ne gândeam că se va întâmpla aici. Poate mai departe, în Campi”, spun localnicii.
Iarnă în Franța. Meteorologii au emis coduri galbene și portocalii de căderi de zăpadă și lapoviță
A nins abundent în regiunile de deal și de munte din estul Franței. În plus, vremea rea va cuprinde și alte regiuni.
Meteorologii au emis coduri galbene și portocalii de căderi de zăpadă și lapoviță, pentru mai multe zone din centrul Hexagonului, scrie Stirile Pro TV.
În schimb, Parisul scapă deocamdată de fenomenele hibernale. Totuși, parizienii sunt sfătuiți să-și păstreze la îndemână hainele de iarnă.
„Era doar un câmp de dărâmături”. Bilanțul tornadelor care au făcut prăpăd în SUA: Cel puțin 34 de morți, locuințe distruse și un peisaj dezastruos
Cel puțin 34 de persoane au murit în SUA, dintre care 12 doar în Missouri, în urma unor tornade puternice care au lovit mai multe state din sud-estul țării pe parcursul weekendului, potrivit BBC. Furtunile au răsturnat mașini, au distrus locuințe și au lăsat în urmă un peisaj dezastruos, scrie Hotnews.
În Kansas, cel puțin opt persoane și-au pierdut viața după ce o furtună de praf a dus la un accident în lanț, implicând peste 55 de vehicule, iar peste 250.000 de locuințe și clădiri au rămas fără electricitate în șapte state, inclusiv Michigan, Missouri și Illinois, conform datelor furnizate de PowerOutage.
Se așteaptă în continuare vreme severă în regiune, iar avertismente de tornadă au fost emise pentru estul statului Louisiana, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și zona de vest a Floridei Panhandle.
Drone footage of the aftermath in Tylertown, Mississippi where two tornadoes hit the same area in less than an hour
Complete devastation #mswx #alwx #lawx #Tornado
pic.twitter.com/GqxfqqfbMQ— Daily Weather (@weatherdaily365) March 15, 2025
După căldură vine gerul. Meteorologii ANM anunță o vreme haotică pentru perioada următoare: ‘Vin temperaturi negative și ninsori’
După o săptămână cu temperaturi care mai degrabă anunțau începutul verii decât mijlocul lunii martie, România se pregătește pentru o răsturnare bruscă de situație. Directorul ANM, Elena Mateescu, avertizează că vremea se schimbă radical: temperaturile scad dramatic, iar în multe zone revin gerul, lapovița și chiar ninsorile.
„Este posibil ca săptămâna viitoare să observăm o scădere a valorilor de temperaturi și să ne apropiem de ceea ce este normal pentru a doua decadă a lunii martie în țara noastră. Vom avea temperaturi maxime între 3 și 14°C, cu mici variații de la o zi la alta, inclusiv în Capitală, unde vor fi 7-8°C”, a explicat Elena Mateescu, la Antena 3, conform Stiripesurse.ro
Mai mult, în timpul nopții, temperaturile vor coborî sub 0°C în multe zone, iar în depresiuni vor fi chiar și -4°C. În aceste condiții, dacă vor exista precipitații, vorbim despre lapoviță și ninsoare.
Cei care n-au apucat să se bucure de zăpadă mai au o șansă: la munte, vremea va aduce ninsori consistente. De asemenea, în nordul și centrul țării sunt așteptate precipitații mixte, în timp ce restul regiunilor vor avea parte de ploi.
„Minimele vor fi negative, în special în depresiuni. Chiar și în Capitală, vom avea minime la începutul săptămânii viitoare de -4, -2°C. La munte, treptat vor predomina ninsorile, iar în nord și centru vor fi precipitații mixte”, a mai spus Mateescu.